3000 de tineri intră în Marea Cursă spre Marea Britanie. Încep noile etape ale concursului!

10/03/2015 17:56

Print pagePDF pageEmail page

Imagine Essay Competition 2015 640x360px

    Peste 3000 de tineri din toată țara s-au înscris  cu eseurile lor creative în concursul național de creație în limba engleză Shakespeare School Essay Competition. Pe 28 februarie s-au încheiat înscrierile, iar din 1 martie a început jurizarea eseurilor. Shakespeare School Essay Competition a ajuns la a 7-a ediție anul acesta și încurajează tinerii din toată țara să scrie eseuri originale, în care să își susțină propriile idei despre lumea din jurul lor! Cei mai talentați dintre participanți sunt răsplătiți cu tabere de vară în Marea Britanie și multe alte premii supriză!

    Provocarea ediției de anul este Think green, speak green, act green!

   Participanții, tineri cu vârste cuprinse între 11 și 20 ani și-au înscris în concurs eseurile scrise pe tema sustenabilității și a consumului responsabil de resurse naturale. Cele mai convingătoare și mai bine structurate idei, exprimate corect și creativ în limba lui Shakespeare vor fi răsplătite cu două tabere în campusurile unor universități sau colegii britanice de top.

   Următoarea etapă a proiectului este jurizarea, până pe 10 mai, tururor eseurilor înscrise în concurs de către profesorii Shakespeare School.  Pe 11 mai vor fi anunțați finaliștii, câte 15 pentru fiecare categorie, 11-14 ani și 15-20 ani. Aceștia vor participa la interviuri în perioada 23 și 24 mai 2015.

   Toți finaliștii vor participa în luna iunie la Festivitatea de Premiere, unde le  sunt pregatite numeroase surprize. La eveniment va participa și Andrei Roșu, ambasadorul concursului din acest an, sportiv de anduranță, câștigător al Cupei Mondiale de Ultra Triatlon, a cărui perseverență va fi o inspirație pentru tineri.

    Mai multe detalii despre temă și regulament se găsesc pe pagina competiției, aici.

Tags:

Comentează şi tu