4 copii beneficiază de bursa SPRINTEN

06/10/2016 14:10

Print pagePDF pageEmail page

Foto: KinetoBebe

   Pas cu pas și gest cu gest lumea lor devine mai bună și mai frumoasă! 4 copii sunt susținuți în acest an de proiectul umanitar SPRINTEN, printr-o bursă care îi permite fiecăruia dintre ei să aibă acces la ședințe de kinetoterapie dar și tratamente, atât de necesare lor.

   Prin intermediul fondurilor strânse în cadrul SPRINTEN și cu ajutorul de specialitate al terapeuților KinetoBebe, în prezent copiii beneficiază de un program continuu de kinetoterapie în vederea recuperării motorii.

   Nicole, Bianca, Andrei și Mario sunt eroii din povestea noastră, pentru care depunem în continuare eforturi astfel încât să le îmbunătățim calitatea vieții. Din cauza unor probleme neurologice severe sau a unor sindroame genetice grave acești copii se afla în imposibilitatea de a se mișca, a merge de-a bușilea sau în picioare sau de a alerga, așa cum oricare copil de vârsta lor ar trebui să se manifeste. În urma ședințelor de kinetoterapie și a tratamentelor medicale cei 4 pitici au făcut progrese mari.

   Andrei a început primele sale ședințe cu specialiștii KinetoBebe anul trecut, în noiembrie, când avea doar 7 luni, iar starea lui s-a îmbunătățit de atunci considerabil.

   “În momentul acela abia stătea pe burtică și ținea capul ridicat destul de greu. După nici o lună de kinetoterapie a reușit să stea în șezut. Pas cu pas a învățat să meargă de-a bușilea, iar acum învățăm să ne menținem echilibrul în piciorușe și să mergem. Totul a fost posibil cu ajutorul oferit de KinetoBebe și bursă de la SPRINTEN. Vă mulțumim din suflet pentru ajutor!”, ne-a mărturisit Ana Maria S., mama lui Andrei.

   Deși are 7 ani, posibilitățile de mișcare ale Biancăi sunt foarte limitate, la fel ca ale unui copil de 5 luni. Terapia este vitală pentru a-și dezvolta în continuare funcțiile motorii.

   “Datorită specialiștilor KinetoBebe, Bianca stă acum în șezut, reușește să facă doi, trei pași de-a bușilea. Personalul este foarte atent, serios, ne înțelege problematica, iar cel mai mult apreciem comunicarea și dedicarea de care dă dovadă, de fiecare dată. Bursa de care beneficiază Bianca, oferită de SPRINTEN, ne ajută enorm de mult deoarece bănuții îi putem folosi pentru medicamente, care sunt costisitoare, dar și pentru cele necesare tratamentului. Vă mulțumim din suflet tuturor!”, ne-a transmis Alexandra V., mama Biancăi.

   Bursa SPRINTEN  este posibilă prin strângerea de fonduri derulată de MPG în cadrul sistemelor sportive dedicate amatorilor. Prin faptul că ies în natură și se bucură de libertatea lor de mișcare, la evenimentele de alergare RUNFEST și de ciclism Riders Club sau la alte competiții sportive, sute de oameni contribuie în mod direct și la acest proiect umanitar.

   Depunem eforturi în mod continuu pentru a găsi cele mai bune soluții în cazurile copiilor aflați în programul SPRINTEN. Ne puteți ajuta să colorăm în nuanțe vesele lumea prințeselor și a prinților din povestea noastră prin donații online pe www.sprinten.org cât și la sediul MPG. Sprinteni voi, sprinteni și ei!

Tags:

Comentează şi tu