A fost lansat primul manual de educație alternativă dedicat copiilor cu dizabilități

19/12/2013 10:06

Print pagePDF pageEmail page

manual-alternativ-pentru-copiii-cu-dizabilitati

   A fost lansat primul manual de educație alternativă dedicat copiilor cu dizabilități.

    Cartea este rezultatul unui proiect social derulat în școli.

    Manualul  „Să redescoperim școala”, se adresează preșcolarilor și elevilor cu dizabilități de auz, de vorbire, locomotorii, de integrare psiho-comportamentală și autism, cu vârste cuprinse între 6 și 16 ani, integrați într-o formă de învățământ.

   Acesta este structurat pe 7 capitole, care abordează teme precum: abandonul școlar, politici educaționale pentru copiii cu cerințe educative speciale, aplicarea metodelor alternative la diferite categorii de dizabilități sau rolul specialistului în desfășurarea activităților.

     În România sunt peste 90 de mii de copii cu dizabilități.

    Din 2011, copiii cu dizabilități ușoare și medii ar trebui să fie integrați în sistemul de învățământ de masă, potrivit Legii Educației Naționale. Însă, din cauză că profesorii nu beneficiază de cursuri de calificare, pentru a ști cum să interacționeze cu acești copii, mulți dintre elevi sunt obligați să urmeze cursurile unei școli speciale.

Tags:

Comentează şi tu