Alexandru Tomescu a câștigat pentru a doua oară dreptul de a cânta pe vioara Stradivarius Elder-Voicu

19/11/2013 15:03

Print pagePDF pageEmail page

alexandru-tomescu

Vioara Stradivarius Elder-Voicu revine în mâinile lui Alexandru Tomescu.

Cel mai apreciat violonist român al momentului a câștigat pentru a doua oară acest drept, în urma unui concurs organizat de Ministerul Culturii și Filarmonica „George Enescu”.

Astfel, instrumentul se va afla în posesia celebrului artist până în anul 2018.

Potrivit LiterNet.ro, repertoriul de concurs al lui Alexandru Tomescu a cuprins patru concerte (Sibelius, Mozart, Mendelssohn), cinci sonate (Enescu și Bach) și cinci Capricii (Paganini).

Acesta este în prezent unul dintre cei mai apreciați violoniști români.

Palmaresul artistului numără peste 100 de premii naționale și 26 de distincții internaționale, la concursuri de prestigiu precum: Niccolo Paganini, Pablo Sarasate, Marguerite Long – Jacques Thibaud și George Enescu.

De asemenea, acordurile viorii tânărului român au răsunat în cele mai mari săli de concerte ale lumii, printre care Carnegie Hall, Berliner Philarmoniker, Théâtre des Champs Élysées și Metropolitan Arts Center.

Tags:

Comentează şi tu