Alianța studenților din România se solidarizează cu protestul de la UBB Cluj

28/03/2013 0:05

Print pagePDF pageEmail page

ANOSRSituația fără precedent în care un grup de studenți a ocupat o o sală de curs a Universității „Babeș-Bolyai” are ecou și în București.  După un protest identic în Capitală, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România  salută dezbaterile organizate în UBB și se anunță solidară cu studenții care participă la aceste manifestații.

Studenții spun că unul din rolurile  esențiale ale universităților este de a forma cetățeni responsabili, cu un spirit  critic dezvoltat, capabili să participe și să influențeze activ procesele democratice din societate.

Reprezentanții studenților consideră de asemenea că principalele teme de interes pentru societate trebuie puse în discuție în primul rând în universități, la inițiativa membrilor comunității academice și cu participarea oricăror persoane interesate. În viziunea noastră universitatea este un bun public, al cărei spațiu trebuie să fie deschis dezbaterilor și participării.

ANOSR susține poziția Organizației Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai referitoare la blocarea, cu ajutorul forțelor de ordine, a vizionării filmului Blokada în Universitatea Babeș – Bolyai din Cluj Napoca în data de 21 martie.

Tags:

Comentează şi tu