ASE găzduiește a treia ediție din cadrul programului „Serile de leadership”

19/05/2014 9:34

Print pagePDF pageEmail page

serile-leaders

    Ediția cu numărul trei a evenimentului „Serile de leadership” îl are invitat pe Gabriel Pantelimon, Director General Xerox România.

    Joi, 22 mai de la ora 18.30, cei 200 de participanți vor avea ocazia de a asculta povestea unui om care a trecut de la sportul de performanță la o carieră într-o companie multinațională.

    Gabriel Pantelimon lucrează la Xerox din 1997.  A deținut  funcția de Country General Manager pe Xerox România din noiembrie 2010 și de Director de marketing și vânzări al Xerox Europa Centrala și de Est, Israel și Turcia. A absolvit cursurile Universității Politehnice din București la secția Ingineria și Managementul Sistemelor Tehnologice, are un masterat la University of Surrey, Guildford în Studii Europene și un MBA la Bucharest School of Management.

    A făcut sport de performanță (scrimă) de la 13 la 30 de ani, mai exact până în 1998, când deja era angajat al Xerox. În cei 17 ani de antrenamente și competiții, a participat la Jocurile Olimpice de la Barcelona din 1992 și la cele de la Atlanta din 1996.

    Gabriel Pantelimon este o adevărată poveste de succes, ieșită de pe băncile Programului MBA Româno-Canadian.

   Și-a început cursurile în cadrul Bucharest School of Management susținut financiar de către compania Xerox, iar acestea s-au dovedit parte a unui program de dezvoltare și carieră, care a contribuit semnificativ la accelerarea ascensiunii sale profesionale și la obținerea de avantaje pe termen lung.

 Totodată, Bucharest School of Management a însemnat pentru Gabriel Pantelimon un plus de maturitate în business, îmbunătățirea capacității de analiza, cercetare și luare a deciziilor și, nu în ultimul rând, un atu în abordarea carierei internaționale.

  Gabriel Pantelimon vă v-a împărtăși din propria experiență și vă v-a răspunde la întrebări în cadrul sesiunii „Serile de leadership”. Pentru o experiență care te va încărca de energie și te va motiva în viitoarele alegeri pe care le vei face, înscrie-te la eveniment.

   Cea de-a treia sesiune a Serilor de leadership va fi găzduită de Academia de Studii Economice din București. Înscrierile se pot face la adresa www.serile.leaders.ro, iar participarea este gratuită.

Tags:

Comentează şi tu