Au început înscrierile la Gala Industriei de Carte din România „Bun de Tipar”

06/03/2014 21:19

Print pagePDF pageEmail page

gala-bun-de-tipar

   Au început înscrierile la Gala Industriei de Carte din România „Bun de Tipar”.

   Evenimentul își propune să contribuie la promovarea celor mai importante proiecte anuale ale pieței de carte românești, cât și la profesionalizarea celor din industria de carte.

   La cea de-a treia ediție, intră în concurs produsele editoriale ale anului 2013.

  Astfel, sunt invitate să participe toate editurile care sunt înregistrate, publică și difuzează carte în România – inclusiv cele din Republica Moldova care au o filială în România -, tipografiile care au sediul în România, bibliotecile autohtone, librăriile care au sediul pe teritoriul României, precum și cele online, plus instituțiile care au dezvoltat proiecte de promovare a lecturii.

   Înscrierea proiectelor în competiție are loc până pe 31 martie, iar decernarea premiilor va avea pe 15 mai, în Aula Bibliotecii Naționale a României.

  Detalii despre înscriere găsești pe site-ul www.galabundetipar.ro.

Tags:

Comentează şi tu