Autor: Edu-News.ro

Ministrul Educatiei nu suspenda cursurile din cauza epidemiei de gripa. Inchiderea scolilor se decide la nivel local

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a anunțat, miercuri, în contextul în care s-a declarat epidemie de gripă în România, că se pot suspenda cursurile școlare acolo unde este cazul. Referitor la triajul în școli, Ecaterina Andronescu le recomandă părinților să facă ei primul triaj în ce îi privește pe copii, astfel încât să decidă dacă îi trimit la școală sau nu. „În primul rand, solicitarea noastră e pentru părinți: copilul pleacă dimineața de acasă, părintele îl vede: dacă este perfect sănătos, se duce la școală, dacă dă semne că ceva este în neregulă, se duce la medic. Primul triaj îl...

Read More

Epidemie de gripă declarată oficial în România. Inspectoratele școlare pot lua decizia suspendării cursurilor.

În România este, oficial, începând de miercuri, epidemie de gripă, după ce s-au înregistrat 3 săptămâni epidemice consecutiv și 54 de decese din cauza bolii. Anunțul a fost făcut miercuri dimineață de ministrul Sănătății, Sorina Pintea, într-o conferință de presă.  Școlile nu se închid, dar „inspectoratele școlare pot lua decizia suspendării cursurilor în școlile sau clasele unde absenteismul depășește 20%”, a declarat ministrul Sorina Pintea.  Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, marţi, că, la recomandarea Ministerului Sănătăţii, pot fi suspendate cursurile, în contextul răspândirii gripei. „Noi putem să suspendăm cursurile la recomandarea Ministerului Sănătăţii. Asta am făcut vineri, după...

Read More

De luni in fiecare scoala se va face un triaj de sanatate

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a anunțat, duminică, că îi așteaptă pe toți elevii la școală luni. Aceștia vor fi controlați pentru a li se verifica starea de sănătate, dar ”primul control trebuie făcut de părinți acasă” a declarat Andronescu. De asemenea, Ecaterina Andronescu a spus într-o intervenție telefonică la Digi24, că ”nu puteam lăsa copiii acasă, când e ultima săptămână din semestru”, pentru că e posibil ca unii să mai aibă nevoie de o notă, pentru încheierea mediilor și demersul ”ar fi perturbat dacă ar fi rămas acasă”. Ministrul Sănătății a anunțat, vineri, că România este în pragul unei epidemii,...

Read More

Toate scolile din tara vor fi inchise vineri din cauza cazurilor de gripa

Toate școlile din țară vor fi închise vineri din cauza cazurilor de gripă. Decizia a fost luată de Ministerul Educației, la recomandarea Ministerului Sănătății. Practic, elevii vor avea patru zile libere, ținând cont că joi, de Ziua Unirii Principatelor Române, este declarată zi nelucrătoare. Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a făcut un apel către părinţi ca vineri, când toate şcolile sunt închise pentru prevenirea eventualelor probleme care pot apărea din cauza virusului gripal, să încerce să îşi ţină copiii acasă şi să evite locurile aglomerate. „Am rugat să se suspende cursurile, dar asta nu înseamnă că copiii vor merge în locuri aglomerate, la...

Read More

Un librar american a transformat un arbore intr-o mica biblioteca

Ce se întâmplă atunci când o bibliotecară are un copac de 110 de ani în fața casei sale? Îl transformă într-o bibliotecă! 🙂 Sharalee Armitage Howard lucrează la Biblioteca Publică Coeur d’Alene din Idaho, S.U.A, așa că atunci când arborele de bumbac de lângă casă a început să putrezească și a trebuit să fie tăiat din motive de siguranță, l-a transformat în ceva cu totul și cu totul special. Vechiul copac a devenit o librărie gratuită. Acesta a fost sculptat în interior, de asemenea, i-a fost pus un acoperiş şi o uşă cochetă. În interior au fost amenajate câteva...

Read More

Disclaimer: Înainte de a ne trimite datele tale de contact, ia în considerare faptul că trebuie să citești Termenii și Condițiile noastre şi Politica de confidenţialitate

Daca nu eşti de acord să ne trimiţi datele, ne poţi contacta la adresa de email: alexandra.fodor@edu-news.ro.

ABONEAZA-TE LA NEWSLETTER!

Suntem edu-news.ro - negru pe alb le zicem bine din educatie.

Te-ai abonat cu succes!