Axia Marinescu, prima pianistă din România care a concertat în cadrul ceremoniei decernării prestigioasei distincții „Legiunea de onoare,” la Paris

04/04/2014 12:12

Print pagePDF pageEmail page

axia-marinescu

    Axia Marinescu, numită de publicația franceză „Le Figaro“ «o artistă româncă de mare sensibilitate și de o virtuozitate uimitoare», a devenit în 2013 prima pianistă din România invitată să concerteze în cadrul  celebrei ceremonii de decernare a prestigioasei distincții  Legiunea de onoare, la Paris.

    După acest succes, Axia Marinescu a intrat din nou în lumina reflectoarelor scenei pariziene. Pe 27 martie, talentata pianistă  a susținut un recital solo la Primăria din Paris, interpretând lucrări de Schubert, Schumann si Brahms.

    Axia Marinescu va fi protagonista unui amplu documentar radio realizat de France Info, dedicat românilor de talent care, stabiliți în Franța, excelează în domeniul artelor.

Într-un interviu acordat Edu-News.ro,  tânăra pianistă ne vorbește despre cum a ajuns să fie aplaudată pe cele mai importante scene ale muzicii.

axia-marinescu     1.  A intra în lumea muzicii clasice și a fi pe scenă de la o vârstă fragedă necesită multă disciplină, numeroase ore de repetiții și multă dedicare. Simțiți că ați pierdut anumite lucruri în copilărie, investind atât de mult timp și energie în orele de pian?

      Am început pianul la vârsta de 5 ani și jumătate. La acea vreme, muzica traducea, dar în același timp, întruchipa ea însăși trăiri pe care le putusem experimenta  pe parcursul celor câțiva anișori de copilărie: tristețe, bucurie… Muzica plângea sau râdea, era tristă sau fericită. Îmi amintesc un episod, când aveam aproape 3 ani, fiind cu părinții la mare, am auzit într-o seară o melodie care m-a întristat timp de câteva zile. Îi tot repetam mamei de fiecare dată când auzeam melodia că muzica plânge și nu înțelegeam de ce. Studiul pianului ( și al oricărui alt instrument), presupune disciplină, ambiție, voință, determinare, dar mai presus de toate o mare pasiune. Nu am simțit niciodată că sacrific o parte din copilăria mea, în folosul studiului la pian. Dimpotrivă, părinții mei au avut inteligența și flerul extraordinar de a mă aduce în contact cu tot ceea ce e important pentru un om pe parcursul întregii vieți.

    Am luat lecții de balet, de pictură, făceam sport ( sunt și în ziua de astăzi o împătimită a înotului și schiului), mergeam la concerte, teatru, expoziții, mă jucam. Nu poți deveni un bun artist fără complementaritatea pe care ți-o oferă atât diversele brațe ale culturii, cât și aspectele profunde, spirituale ale vieții. Iar acestea se cultivă de mic copil. Nu consider că m-am epuizat , urmând două școli în paralel, deși munceam dublu față de ceilalți copii : Liceul German și Liceul de muzică G.Enescu. Această dualitate în directia de studii am conservat-o și pe perioada studenției, realizând o licență în filosofie la Universitatea din Paris, precum și licența și Master în pian la Conservatorul Regal din Bruxelles. Sigur că toate acestea presupun o putere de muncă  destul de consistentă, dar nu sunt de părere că pot fi un artist complet, dacă nu sunt interesată și preocupată de tot ce e frumos și important în jurul meu.  Am fost mereu de părere că 12 ore pe zi de studiu fără discernământ în fața pianului, nu valorează nimic. 5 ore care dezvoltă înțelegerea acută a textului muzical, concentrarea intensă  și raportarea permanentă la celelalte arte reprezintă adevărata manieră de a lucra care nu va întârzia să dea roade. Nu cred în mitul superficial al artistului izolat și orientat într-o singură direcție.

2. Este mai ușor să înveți pianul când ești mai mic, sau când ești mai mare, pentru că înțelegi mai bine?

     Cred că studiul pianului implică 2 factori care îl fundamentează : talentul ( sau mai bine zis harul) și educația, semnificând formarea personalității noastre ca entitate umană.  Aș putea spune că în consecință e bine să se înceapă cât mai devreme, odată cu construcția educației unui copil. Pe de altă parte, talentul (care deține ponderea cea mai mare în individualitatea unui artist), fiind un dar, nu se dobândește și nu este un rezultat direct al efortului propriu-zis. Talentul ca har este sau nu este, el ne este oferit prin grația divină. Această grație divina nu se supune regulilor temporale, nici cauzale, ea poate surveni oricând sau deloc. Din punctul acesta de vedere, actul artistic e punctual, el dezvăluie puțin câte puțin, în diverse ipostaze, harul.

axia-marinescu

  3. În opinia dumneavoastră, care sunt cele mai importante calități ale unui mare pianist?

      Cele mai importante calități ale unui artist sunt sensibilitatea, bunătatea, receptivitatea, dăruirea necondiționată, perseverența.  Și mai este ceva. Aș spune că artistul trebuie să fie conștient de menirea sa, care nu e aceea de a se expune, exhiba în mod artificial, dar aceea de a eleva, de a transforma, de a inunda conștiința publicului. Kant spunea că sublimul este acea stare de tensiune maximă în care se scufundă conștiința în momentul în care rațiunea nu mai poate da socoteală de mersul imaginației.

  4. Vă oferă viața aceasta de artist tot ceea ce visați atunci când ați ales-o?

      Cred că viața de artist, ca orice pendulare între natural ( în sensul de material ) și spiritual presupune contradicții, paradoxuri, dar și o oarecare constantă, ataraxie, aceea pe care freamătul interior nestins, întrebările și căutarile permanente o creează ca pe o stare de normalitate, de déjà-vu.

 5. Ce vă este mai aproape de suflet, să cântați alături de o orchestră, într-un concert mare sau să aveți recitaluri solo?

        Nu cred că pot spune că unul din cele 2 tipuri de exprimare  caracteristice pianistului îmi este mai aproape de suflet decât celălalt. Cert este însă, că acea comuniune artistică, spirituală, estetică dintre muzicieni, pe care o oferă formatul concertului cu orchestra, e una formidabilă. Am debutat cu orchestra Radiodifuziunii române la vârsta de 11 ani, interpretând un concert Mozart. A fost un moment care în mod clar a marcat parcursul întregii mele evoluții ulterioare. Este o mărturie de bucurie a sufletului, paradisiacă, dar și de o generozitate enormă. Se poate asemăna unei rugăciuni colective, care aduce sufletele și inimile la unison. Recitalul solo pune problema dintr-un alt unghi, cel al confruntării cu sine însăși, a unei lupte continue spre perfecțiune, în care adesea ne simțim mai solitari în demersul artistic. Publicul este cert o punte către comuniune, dar lipsește cumva ghidajul și sprijinul celor ce se roagă la aceeași frecvența cu tine, pentru aceeași dorință tainică.

6. Unde și când va fi următorul dvs concert?

    Următorul meu concert va avea loc sâmbătă 5 aprilie la Paris, iar pe 11 aprilie, am bucuria să mă întorc în România unde voi susține un concert de binefacere, în beneficul copiilor cu sindrom Down și al unui cămin de bătrâni, care va avea loc în București, la spitalul Sf-Maria. Sunt foarte fericită să le pot oferi o rază de bucurie în apropierea Paștelui și a Iepurașului. Zâmbetul și bucuria cu care întâmpină acești copii muzica, valorează pentru un artist, mai mult decât o sală plină cu câteva mii de oameni.

     Axia Marinescu s-a născut la București și a studiat cu personalități importante ale scenei muzicale internaționale la Conservatorul din Lausanne (fiind admisă la doar 17 ani direct la clasa de Master), Ecole Normale de musique de Paris și Conservatorul Regal de Muzică din Bruxelles, pe care l-a absolvit în 2013 cu distincția Magna cum laude. Pianista este de asemenea absolventă a Facultății de filosofie din cadrul Universității Sorbona din Paris

Tags:

Comentează şi tu