Bine ați venit în tabăra minților deschise!

27/05/2017 23:29

Print pagePDF pageEmail page

   La revedere, tabără dragă, tabără a cântecelor, veseliei, drumețiilor și prieteniilor de o vară. Să știi tu dragă, ce rău ne pare, dar de acum înainte îmbrățisăm un nou concept. Poate că nu rimează și poate că nu e absolut adevărat – în fond, Taberele Coolturale BookLand există încă din 2013, deci conceptul nu este chiar atât de nou… iar în miezul său se află aceeași tabără dragă căreia i-am spus „la revedere” deoarece acum o găsim mult îmbunătățită, aproape de nerecunoscut.

   Taberele Coolturale sunt adresate copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani (nu si părinților, deși unii insistă). Un sfert tabără „clasică” – cu sport și drumeții în natură, un sfert excursie culturală, un sfert conferințe și ateliere practice cu personalități importante și un sfert distracție… Cam așa ar putea defini BookLand taberele pe care le organizează, dacă acestea s-ar limita la definiții și dacă ar fi ceva mai puțin decât experiențe unice pentru fiecare participant.

   „Dacă Tabăra Coolturală ar fi doar o extindere a programelor educaționale cu care elevii sunt obișnuiți, ar fi o plictiseală teribilă”, declară Mihaela Petrovan, președintele Asociației BookLand. „Scopul nostru este acela de a deschide mințile tinere, a le oferi inspirație și motivație – totul într-un cadru natural, dominat de ideea de joc, de provocări și de stârnirea curiozității.”

  În 2017 primele două module de Tabere Coolturale BookLand se desfășoară în Comitatul Galaway din Irlanda, respectiv în Stockholm, Suedia. Apoi, programul continuă cu module pe varii grupe de vârstă în trei locuri de vis din țara noastră: Valea Lotrului, Predeluț – Bran și Gura Portiței – Delta Dunării.

   Programul este menit să-i unească pe copii prin activități captivante. Acestea variază de la vizitarea obiectivelor culturale, spectacole de teatru și seri de film, la drumeții și plimbări cu bicicleta sau ATV-ul, la vânători de comori, sporturi la alegere, disco și cursuri tematice – creative writing, pictură, regie de film, oratorie, antreprenoriat și multe altele – ținute de specialiști, personalități sau profesori în domeniu. Se vor descoperi pasiuni, se vor lega noi prietenii, se vor crea amintiri de neuitat. În afara activităților, participanții au totul asigurat, dar și destul timp liber la dispoziție pentru a socializa și a citi. Doar nu credeați că lectura poate lipsi dintr-o tabără organizată de BookLand…

   Nu e niciodată prea devreme sau prea târziu pentru ca tinerii să-și formeze caracterul. În ziua de azi, o minte sănătoasă este o minte deschisă, iar participanții sunt la vârsta la care este important să li se deschidă noi orizonturi și să înțeleagă că limitele acestora sunt doar imaginare. Pentru a face o actualizare a vechii zicale latine, am spune că Tabăra Coolturală BookLand oferă „o minte deschisă într-un corp sănătos.”

   De ce cooltură? Ar putea părea un joc de cuvinte facil, menit să dea un fals aer tineresc întregii povești, doar că BookLand iubește și respectă prea mult copiii, pentru a veni cu astfel de trucuri ieftine. Asociația BookLand își cunoaște bine publicul și înțelege că educația e o chestiune, cel puțin, delicată și nu întotdeauna implementată corespunzător. Atâta timp cât sistemul educațional este axat în jurul unor rezultate abstracte, procesul de învățare devine ineficient iar elevii ajung rapid dezinteresați. Prin cooltură, BookLand nu încearcă să lupte cu disperare pentru atenția minților tinere și ușor distrase. Aici, în loc să fie văzute ca elemente separate, educația și distracția sunt puse în aceeași ecuație. Altfel spus, cultura devine ceva cool, dezirabil, mult-așteptat… ceva de care copii se pot atașa și pentru care dezvoltă ușor senimente și atitudini pozitive.

   Chiar dacă își propune să aibă un rol în educația fiecărui participant, ar fi greșit să privim Tabăra Coolturală BookLand ca pe o activitate extracuriculară. E o vacanță, dar una în activă, în care mințile se deschid, vocațiile se descoperă iar atitudinea pozitivă este cultivată.

Tags:

Comentează şi tu