Studenţii Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi îşi pot depune candidaturile pentru a obţine una dintre Bursele „Sfantul Dumitru”, oferite de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” şi prof. univ. dr. Dumitru Oprea, rector al universităţii în perioada 2000-2008.

   Acestea reprezintă o recunoaştere a excelenţei pe plan academic, a performanței în cadrul competițiilor științifice studențești şi a implicării sociale a studenţilor Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”.

   Înscrierile se fac până pe 22 octombrie și pot candida pentru această bursă studenţii  în anii II sau III la ciclul de licenţă. 

   Pentru a te înscrie ai nevoie de următoarele documente:

  • Situaţia şcolară din anul universitar 2017-2018 (poate fi obţinută de la secretariatul facultăţii);
  • CV;
  • Copie după cartea sau buletinul de identitate;
  • O scrisoare-eseu de cel mult 2 pagini în care să-ți prezinți intenţiile de dezvoltare profesională în următorii cinci ani;
  • Adeverinţe sau diplome care să ateste obţinerea de premii la concursuri naţionale sau internaţionale sau implicarea în proiecte studenţeşti (dacă este cazul).

   Dosarele vor fi depuse, într-un plic sigilat, la Serectariatul Prorectoratului  pentru activităţi studenţeşti şi parteneriate cu mediul economic şi sectorul public – Corp A, Rectorat, de luni până vineri, între orele 9.00 – 16.00.

   Festivitatea de decernare va avea loc la finalul lunii octombrie, în cadrul Zilelor Universității.

   Mai multe detalii găsești aici.

Vrei sa comentezi?