Cercetașii României celebrează 100 de ani de pedagogie pentru lupișori

06/08/2016 16:27

Print pagePDF pageEmail page

oncr_logo_RGB   Anul acesta aniversăm 100 de ani de la apariția la nivel mondial a programelor educaționale dedicate lupișorilor (copii cu vârste cuprinse între 7 și 10 ani). Cu această ocazie, cercetași din toate colțurile țării s-au adunat între 22 și 30 iulie la Crasna, în județul Covasna pentru a celebra centenarul în Campul Național de Lupișori.

   Cu ajutorul lui Mowgli, cercetașii i-au pregătit o petrecere surpriză pentru Akela – liderul haitei de lupișori din Cartea Junglei, care, în cadrul simbolic al evenimentului, a împlinit 100 de ani. Timp de o săptămână, participanții au participat la ateliere de orientare și au explorat zona pentru a se asigura că Shere-Khan nu va strica petrecerea lui Akela; au făcut escaladă, s-au dat pe tiroliană, au învățat să construiască adăposturi, au vizitat stâna din localitate unde au aflat despre cum se fabrică cele mai bune și mai sănătoase produse, toate pentru a-l păcăli pe tigrul viclean. O mare parte din program a fost dedicat atelierelor de creație unde copiii au pictat, au decupat și au pregătit fel de fel de decorațiuni pentru o petrecere cât mai colorată și veselă.

   Aventurile din camp au fost transpuse de cercetași în scrisori pe care le-au trimis prin poștă părinților și prietenilor. Patrulele (grupuri de 4-9 cercetași) au pregătit momente artistice, scenete și cântece pentru Akela, punându-și în valoare creativitatea și talentul. Campul s-a încheiat în acorduri de chitară în jurul focului de tabără.

   Pedagogia pentru copii cu vârste cuprinse între 7 și 10 ani a fost creată în anul 1916 de fondatorului cercetășiei, Lordul Robert Baden-Powell, utilizând Cartea Junglei, scrisă de Rudyard Kipling, drept cadru simbolic. Aceasta metodă educativă oferă un context de învățare unic, în care copii se transformă în lupișori ai haiticului Akelei și își dezvoltă prin joc, într-un mod echilibrat, latura fizică, socială, emoțională și spirituală.

   În 2016, peste 240 de lupișori, însoțiți de aprox. 100 de voluntari adulți s-au bucurat de programele educaționale propuse, cu sprijinul sponsorilor și partenerilor campului.

Tags:

Comentează şi tu