Competiție de fotbal pentru copiii orfani și din familii modeste: Cupa Șansa Ta a ajuns la a treia ediție

25/05/2016 11:35

Print pagePDF pageEmail page

   Duminică, 5 iunie, Asociația Șansa Ta va desfășura a treia ediție a evenimentului sportiv caritabil Cupa ”Șansa Ta”, realizat în colaborare cu Federația Română de Sport Corporatist. În cadrul acestei competiții, aproximativ 100 de copii, proveniți din centre de plasament și din familii defavorizate, se vor bucura de activități sportive, în prezența unor fotbaliști celebri.

Afis Cupa Sansa Ta 2016

   „O dată pe an, la începutul verii, copiii pasionați de fotbal care provin din medii defavorizate au parte de momente de neuitat. Cu sprijinul vedetelor din lumea fotbalului și al companiilor care ne susțin, reușim să le oferim o adevărată competiție sportivă, unde învață ce înseamnă fair-play-ul, bucuria de a participa, frumusețea victoriei și șansa de a-ți face prieteni noi”, declară Gabriel Ciobotaru, Președintele Asociației Șansa Ta.

   Evenimentul sportiv va începe pe 5 iunie de la ora 09:00, la centrul pentru copii ”The Door” România (Șoseaua Chitila Pădure nr. 1, comuna Mogoșoaia, județul Ilfov). La eveniment vor participa copii orfani sosiți de la SOS Satele Copiilor, ICC România, Centrul de Plasament Periș, Centrul Sfânta Macrina, Fundația ”The Door”, copiii defavorizați din Conacul Social Bilciurești, de la Liceul Dumitru Dumitrescu, Fundația Viața și Lumina și toți micuții sprijiniți de-a lungul timpului de Asociația Șansa Ta.

   La ediția din 2015 a evenimentului au participat 70 de copii, iar premierea câștigătorilor a fost făcută de celebrul fotbalist Ilie Balaci.

   În paralel, Asociația Șansa Ta derulează multe alte proiecte în sprijinul comunității, precum „O șansă caldă” (o masă caldă oferită în fiecare joi persoanelor fără adăpost din București), ,,Zâmbetul din cutie” (cadouri de Crăciun, împachetate în cutii de pantofi, oferite copiilor nevoiași), „Voluntar pentru sănătate”, „Rechizite pentru viitorul tău” sau „Să construim speranțe împreună”. Asociația Șansa Ta a inaugurat în 2015, în Buftea, o sală de calculatoare, unde își propune să alfabetizeze digital peste 100 de copii proveniți din familii sărace, și în 2016, în județul Dâmbovița, un „Conac social” unde va găzdui și educa copiii orfani sau lipsiți de posibilități.

Tags:

Comentează şi tu