Cum va evolua sistemul de servicii medicale până în 2040, în viziunea liceenilor din București

09/06/2015 20:38

Print pagePDF pageEmail page

   La sfârșitul săptămânii trecute, Colegiul Național Gheorghe Lazăr din București a găzduit competiția Innovation Challenge la care au participat elevii înscriși în programul educațional Bridge to Employment (BTE), derulat de Janssen România și JA România.

11377140_830578376989326_1343508730551784021_n

   Lucrând în echipe, elevii “au călătorit în timp” și au fost provocați să conceapă un sistem de servicii medicale la care vor avea acces pacienții din anul 2040, luând în considerare detalii despre infrastructură, tehnologii folosite, modul de interacțiune medic-pacient, dar și fezabilitatea unui astfel de sistem.

   Liceenii au făcut proiecții pentru sistemul serviciilor medicale din anul 2040 propunând nanoboți, consultații prin aplicații mobile, sistem de ambulanță în subteran sau brățări pentru diagnostic rapid. Echipa câștigătoare a propus dezvoltarea unui institut medical care să asigure transplantul de organe artificiale și asistență post-operatorie într-un complex rezidențial, pentru bolnavii cu afecțiuni pulmonare si cardiologice.

   „Innovation Challenge a fost pentru mine o activitate foarte interesantă, de-a lungul căreia am reușit să învăț și să leg prietenii cu persoane diferite. Consultanții voluntari Janssen ne-au explicat și ne-au îndrumat pentru a realiza cele mai bune prezentări ale ideilor noastre” a declarat Ruxandra Matei, elevă de la Colegiul Național Ion Creangă, participantă la program.

11255325_830578380322659_6709417722010469106_n

   Pe parcursul evenimentului, tinerii și-au pus în valoare cunoștințele, creativitatea și abilitățile de prezentare, fiind mentorați de consultanții voluntari ai Janssen România, studenți de la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila, dar și de cele două coordonatoare ale programului BTE la nivel global.

  „Bucuria pe care ne-o aduc reușitele elevilor este de-a dreptul de nemăsurat. Fiind parte din programul BTE încă de acum 2 ani, realizez evoluția fulminantă pe care ei o experimentează. Voluntarii Janssen sunt mai mult decât încântați de inventivitatea și curiozitatea intelectuală a elevilor și vor continua să se implice în acest program extraordinar, trup și suflet” a subliniat Cristiana Maria, Communications Officer în cadrul companiei Janssen Romania.

   Programul Bridge to Employment se desfășoară în România în perioada 2013-2016, timp în care un grup selecționat de elevi de la Colegiile Gheorghe Lazăr și Ion Creangă din capitală beneficiază de activități learning by doing, care îi ajută să se pregătească pentru a urma o facultate și apoi o carieră medicală, dar și pentru dezvoltarea abilităților de viață și a spiritului antreprenorial în general.

   În acest an, elevii din program au beneficiat printre altele de cursuri de prim-ajutor, urmărirea unei intervenții pe cord, prin transmisiune live de la Morristown Medical Center (SUA), vizite de tip job shadow la spitale din București, sesiuni de mentorat și training susținute de voluntarii Janssen Romania.

   La nivel global, programul Bridge to Employment are o tradiție de peste 20 de ani și este susținut de
Johnson & Johnson în țări din Europa, Africa, America de Sud, Australia și în SUA.
Detalii despre program pe http://www.bridge2employment.org/

Tags:

Comentează şi tu