Dezvoltare personală în tabăra Cursuri Copii Ploiești

15/03/2013 10:47

Print pagePDF pageEmail page

   Tabara1

        Tabăra Cursuri Copii Ploiești  înseamnă colectivitate și oferă cadrul în care copiii învață să-i accepte și să-i ajute pe cei din jur. Este locul portivit în care copiii își pot dezvolta abilitățile de socializare, cele emoționale, fizice și cognitive, în afara spațiului oferit de familie – pași foarte importanți, ce trebuiesc însușiți încă din copilarie.

Copiii noștri petrec din ce în ce mai puțin timp în natură și tocmai de aceea, tabăra reprezintă o lecție practică despre mediul înconjurător.

         Tabăra de Dezvoltare Personală pentru Copii – Iulie 2013 – Cheia este o experiență inedită din care copilul tău va pleca cu noțiuni clare despre ce înseamnă și cum poți fi un LIDER! Va avea ocazia să participe la activități practice în cadrul cărora va învăța cum să negocieze, cum să-și gestioneze propriul buget, cum să se automotiveze și cel mai important, va pune în practică rolul de lider în cadrul unor activități de grup.

Programul Taberei de Vara CURSURI COPII PLOIESTI include:

  • ateliere de dezvoltare personală pe diverse teme: comunicare, lucrul în echipă, stabilirea obiectivelor, negociere, leadership, managementul timpului, dezvoltare financiară pentru copii, dezvoltare emoțională;
  • ateliere de limba engleză conversațională – garanția unei experiențe 100% în limba engleză;
  • drumeții în zonă însoțiți de un reprezentant al pensiunii sau de la Salvamont Cheia;
  • foc de tabără organizat împreună cu reprezentanții pensiunii.

Pentru înscrieri și mai multe detalii vă rugăm accesați site-ul www.cursuricopiiploiesti.ro

Tags:

Comentează şi tu