Din toamnă se va modifica legea prin care se decontează naveta elevilor

21/06/2013 5:12

Print pagePDF pageEmail page

decontare-transport-elevi

Din toamnă se va modifica legea prin care se decontează naveta elevilor, a anunțat Ministrul Educației, Remus Pricopie.

Decizia a fost luată după ce s-a constatat că pe același număr de kilometri unii transportatori au tarife de 12 ori mai mari decât alții.

Practic nu există o plafonare a tarifelor practicate de transportatori pentru naveta elevilor, iar din punct de vedere legal ministerul este obligat să deconteze aceste tarife. Instituția plătește în total 180 milioane lei pentru transportul elevilor.

Remus Pricopie a mai spus că, începând din toamnă, legea va fi modificată, astfel încât deconturile pentru naveta elevilor să se facă în baza unei metodologii aprobate prin Hotărâre de Guvern.

Vă reamintim, în mai, elevii din mai multe județe au făcut grevă japoneză, reclamând că nu le-au fost decontați banii de navetă.

În 30 mai, Ministerul Educației a anunțat că 50 milioane de lei au fost deblocați pentru plata sumelor restante la decontarea transportului elevilor. O primă tranșă de 30 de milioane de lei pentru acoperirea cheltuielilor de transport al elevilor fusese deblocată anterior.

Tags:

Comentează şi tu