Educația nu primește nici în 2013 procentul din PIB stipulat în lege

13/12/2012 10:17

Print pagePDF pageEmail page

victor_pontaGuvernul va amâna din nou, până în 2014, termenul impus prin lege de la care trebuie să asigure finanțarea sistemului educațional cu minimum 6% din PIB.

Cota de finanțare care nu a fost niciodată alocată sistemului de învățământ de la impunerea prin Legea educației a acestei măsuri. Termenul pentru aplicarea acesteia a fost amânat de Guvernul Boc, de la 1 ianuarie 2012 la 1 ianuarie 2013, cu argumentul că această cotă de finanțare impune un efort bugetar total suplimentar de peste 46 miliarde lei în anii 2012 și 2013.

La acel moment, Ecaterina Andronescu, actual ministru al Educației, a declarat că decizia Guvernului de a amâna alocarea a 6% din PIB pentru Educație este ilegală și va degrada până la colaps învățământul. O decizie similară este luată însă în calcul acum și de Guvernul Ponta.

Potivit unui proiect de ordonanță de urgență elaborat de Ministerul Finanțelor acest termen va fi din nou amânat, de această dată până la 1 ianuarie 2014.

 

Tags:

Comentează şi tu