Experiența vizitării unui muzeu poate fi afectată dacă faci fotografii

16/12/2013 19:58

Print pagePDF pageEmail page

fotografii-in-muzeu

   Experiența vizitării unui muzeu poate fi afectată dacă faci fotografii.

   Așa susține Linda Henkel, de la Universitatea Fairfield. Mai exact, „fără să se gândească, oamenii își scot adesea camerele pentru a captura momentul, până în punctul în care ratează ce se întâmplă chiar în fața lor” spune aceasta citată de medicalxpress.com.

   Pentru a demonstra cum ne influențează camerele foto memoria, Henkel a pregătit un experiment în Muzeul de Artă Bellarmine.

   Studenții erau conduși într-un tur al muzeului și au fost rugați să inspecteze anumite obiecte. Fie prin fotografierea lor sau doar prin simpla observare a acestora. În ziua următoare aceștia au fost testați pentru a vedea cât își aduc aminte despre obiectele observate.

   Datele au arătat că participanții erau mai puțin preciși în recunoașterea obiectelor pe care le-au fotografiat, comparându-le cu cele pe care numai le-au observat.

   Mai mult, ei nu au putut răspunde la atât de multe întrebări despre detaliile vizuale ale obiectelor pe care le-au fotografiat.

    Explicația e simplă, spune  Linda Henkel. „Atunci când oamenii se bazează pe tehnologie ca să rețină pentru ei – bazându-se pe cameră să înregistreze evenimentul și, ca atare, fără să mai fie nevoie de atenția totală a acestora – poate apărea un impact negativ asupra reținerii experienței lor”.

Tags:

Comentează şi tu