Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării are, în sfârșit, un sediu

04/04/2013 12:13

Print pagePDF pageEmail page

facultatea-de-jurnalism-si-stiintele-comunicarii

Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București are, în sfârșit, un sediu. 

Astfel, cei peste 1.500 de studenți vor merge la cursuri într-o clădire de pe bulevardul Energeticienilor din sectorul 3.  E vorba de fostul cămin al Liceului Bilingv Decebal, o clădire abandonată de câțiva ani și aflată, în prezent, în paragină.

Cu toate acestea, cele patru etaje, care adună 94 de camere vor fi recompartimentate și transformate atât în săli de curs, cât și în laboratoare de specialitate pentru viitorii jurnaliști.

Tot aici vor funcționa mai multe laboratoare de cercetare, dar și un studio media dotat cu montaj, regie și platou, la fel ca într-o televiziune modernă.

Pe de altă parte, data la care noul sediu va fi dat în folosință nu se cunoaște. Decanul FJSC Viorica Păuș spune că inaugurarea noului sediu depinde, în principal, de fondurile puse la dispoziția facultății.

În prezent, studenții sunt nevoiți să își desfășoare orele de curs în diverse săli închiriate de la alte facultăți și să facă naveta în zone diferite din oraș precum Grozăvești, Politehnică și Universitate pentru a ajunge la ore.

Tags:

Comentează şi tu