Facultăți neobișnuite care te pot ajuta să te angajezi

30/09/2013 16:30

Print pagePDF pageEmail page

Hamburger University

Când vine vorba de studiul în străinătate, niciun domeniu de studiu nu pare prea neobișnuit. Pentru a răspunde cerințelor unei piețe veșnic dinamică, universitățile internaționale au dezvoltat programe de licență sau master care pot părea ciudate. De la o Facultate de Magie până la Facultatea Hamburger, există cursuri în domenii de tot felul.

Deși aceste programe pot părea neobișnuite, ele oferă acces rapid pe piața muncii. Ce trebuie reținut însă este că studenții care merg la facultăți din străinătate sunt îndemnați să își aleagă programele pe care urmează să le studieze în funcție de pasiunile și interesele lor specifice, nu în funcție de aparenta popularitate a programelor. Alegerea programului în funcție de abilitățile personale și accentul pus pe partea practică în facultate, face ca angajabilitatea după terminarea studiilor să fie mai mare, pentru că pasiunea poate să ajute la obținerea unor rezultate foarte bune în domeniul ales de viitorii absolvenți.

Pentru a afla mai multe informații despre programe și specializari, dar și pentru a beneficia de consiliere gratuită în carieră, cei interesați de studiul în afara țării pot veni la RIUF-The Romanian International University Fair-care va avea loc pe 19-20 octombrie la Sala Palatului din București, pe 22 octombrie la Hotel Ibis din Constanța și pe 24 octombrie la Hotel Continental din Timișoara.

Universitatea de Magie

Frăția Internațională a Magicienilor a dezvoltat o curriculă de magie, care e alcătuită din 24 de lecții. Acestea sunt acompaniate de materiale printate, cărți și DVDuri. Cărțile sunt bogate în ilustrații și imagini, pentru a ajuta la asimilarea tehnicilor și exercițiilor de magie. Cursurile pot fi descărcate și urmate online.

De asemenea, în universitățile din Marea Britanie există și numeroase societăți (grupări ale studenților interesați de un anumit subiect), în care participanții au cursuri și evenimente de magie, existând chiar o convenție națională, în care sunt prezenți magicieni din întreaga țară.

 

Facultatea McDonalds sau Starbucks

Pentru a pregăti mai bine viitori angajați în activitățile specifice lor, companii precum McDonalds, Starbucks sau Walmart au dezvoltat cursuri proprii, certificate de Consiliul American responsabil de aprobarea, acreditarea și evaluarea cursurilor universitare. Aceste cursuri organizate de companii au un număr de credite asociat, pe care facultățile hotărăsc dacă să le accepte sau nu.

Astfel, Starbucks oferă cursuri numite Barista 101 (denumirea barmanilor din cafenele), în care aceștia învață și cum să prepare cafeaua, dar și abilități de management. De asemenea, McDonalds a dezvoltat Hamburger University, în care se predau cunoștințe de business și leadership și cursurile pot fi recompensate cu până la 27 de credite. Universitatea Hamburger are sedii în Londra, Shangai, Sydney, Sao Paulo, Tokyo și Beijing.

Și în alte state s-au dezvoltat aceste facultăți ale companiilor, precum în India (unde compania tehnologică Infosys are un curs de pregătire de 23 de săptămâni la Centrul lor de Educație Globală), iar compania braziliană Petrobas are o universitate energetică în Rio De Janeiro.

În ofertele universităților prezente la RIUF pot fi găsite, de asemenea, câteva cursuri neobișnuite. De exemplu, la Universitatea Greenwich, din Londra, se desfășoară un program de master în Corupție, Conflict și Crimă Organizată. La Wesminster University studenții pot urma un program în Terapii Complementare (precum aromaterapia sau acupunctura), iar la Coventry University se poate studia Ethical Hacking (cum să faci hacking într-un mod etic).

La RIUF, vizitatorii vor avea acces la consiliere gratuită – atât pentru cariera care li se potrivește cel mai bine, cât și pentru realizarea aplicației pentru studii în străinătate. De asemenea, zeci de universități de pe 4 continente vor fi prezente pentru a răspunde întrebărilor despre tipurile de programe disponibile, posibilitățile de angajare după terminarea cursurilor și alte aspecte ce țin de studiul în afara țării. Pentru a participa la eveniment, e necesară înscrierea pe site – www.riuf.ro.

Tags:

Comentează şi tu