Fundația Chance for Life recrutează voluntari!

07/03/2014 12:22

Print pagePDF pageEmail page

voluntariat-fundatia-chance-for-life

   Dacă îți dorești să te implici în proiecte cu și pentru copii și tineri proveniți din medii defavorizate, te așteptăm în echipa de voluntari Chance for Life!

    Împreună cu noi  te vei implica în diverse proiecte contribuind astfel la educația unor copii din medii defavorizate și la integrare socio-profesională și dezvoltarea independentă a unor tineri seropozitivi cu dizabilități. Alegând calea voluntariatului vei avea ocazia de a te dezvolta personal!

   Iată cum te poți implica:

–          organizarea de activități în  cadrul programului de “Dezvoltare de abilități de viață independent” cu tinerii beneficiari

–          confecționarea de felicitări, bijuterii și alte obiecte decorative

–          reprezentarea fundației la târguri și expoziții

–          dezvoltarea de activități în limba engleză

–          participarea la organizarea și implementarea de ateliere de povești cu copii în școli și librării

–          organizarea de jocuri și activități educative cu copii în Săptămâna Altfel (7 – 11 aprilie)

–          Lecții de chitară, tobe, orgă

–          Implicare la evenimente sportive pentru a susține programele fundației (prin activități de voluntariat sau în calitate de participant)

–          Ateliere de dezvoltare de abilități  pentru copii pe diverse teme

–          Organizare de evenimente, prezența la evenimente

–          Organizare de campanii și evenimente de fundraising

–          Suport IT (calculatoare, rețea, multifuncționale, ore de informatică cu beneficiarii)

–          Activități de PR (prezentări, site, pagina de facebook, fotografii, filmulețe)

–          Traduceri

–          Teatru social – Spectactori pentru non-discriminare (actor-voluntar în trupa de teatru social)

–          Implicare în programe europene – lucru cu voluntari români și străini

   De ce să participi? Pentru că:

– îți dezvolți creativitatea și capeți încredere în tine;

– participi la traininguri de educație non-formală și de lucru cu persoane defavorizate;

– câștigi experiență în lucrul tineri din categorii sociale defavorizate;

– ai ocazia să faci parte dintr-o echipă de voluntari români și străini;

– poți participa la schimburi de tineret și traininguri naționale și internaționale.

    Vom semna un contract de voluntariat și poți primi adeverință de practică și Certificatul de competențe dobândite prin voluntariat.

    Dacă ți-au atras atenția activitățile de mai sus și îți dorești să petreci în acest fel două ore pe săptămână (activitățile cu beneficiarii se desfășoară doar în timpul săptămânii până în ora 16.00) , te invităm să trimiți CV-ul și câteva rânduri despre motivația ta la adresa voluntari@chanceforlife.ro până pe data de 16 martie.

   Va urma o întâlnire introductivă pe 18 sau 19 martie, la ora 16.00  și apoi un training pe 21 și 22 martie.

Tags:

Comentează şi tu