Fundația LEADERS anunță LEADERS Academy, ediția a 5-a

08/05/2013 23:50

Print pagePDF pageEmail page

LEADERS Academy

 

    Fundatia LEADERS, sursă de idei și oameni valoroși, organizează în perioada 12-18 mai, la Predeal, cea de-a 5-a ediție a programului LEADERS Academy.

Acesta își propune dezvoltarea aptitudinilor de formare, motivare și conducere a unei echipe prin intermediul unor situații practice, neconvenționale.

Cea de-a 5-a editie a LEADERS Academy are drept invitați antreprenori, specialiști și trainer-i cu experiență, precum Rareș Manolescu, Senior Trainer Human Invest și Cornel Costea, Trainer și Managing Partner ProActive Solutions.

Printre speaker-ii acestei ediții, care vor testa abilitățile de leadership ale participanților, inclusiv în probe practice, se numără Aliz Kosza, Business Strategist și ex-CEO Fabryo, Dragoș Anastasiu, Președinte TUI Center și Eurolines, Sorin Drugan, campion navigație, Cristian Lupeș, dirijor.

Conceptul de educație experiențială, utilizat la scară largă în afara țării, este implementat de către Fundația LEADERS și în România, pentru a suplini lipsa pregătirii academice pentru situații concrete.

LEADERS Academy este dezvoltat în jurul a trei concepte cheie – autocunoaștere, comunicare și echipă. Printre cursurile celei de-a cincea ediții a LEADERS Academy se numără autocunoaștere prin activități de supraviețuire, comunicare prin teatru, lucru în echipă prin activități nautice.

       Costul de participare la LEADERS Academy 5 este de 850 de euro.

Pachetul de acces include: participarea la toate cursurile, cazare 6 zile la Hotel Orizont**** din Predeal în camere duble twin, 3 mese/zi, pauzele de cafea, mentoring lunar gratuit timp de un  an, includerea în comunitatea LEADERS (peste 3000 de membri), oportunități exclusive de job și discount-uri la evenimentele LEADERS și evenimentele partenere.

Tags:

Comentează şi tu