Încep înscrierile în programele internaționale JA – Curriculum la Decizia Școlii (CDȘ)

23/02/2016 14:04

Print pagePDF pageEmail page

Programe internationale JA

   Junior Achievement (JA) România lansează înscrierile pentru anul școlar 2016-2017 la programele internaționale de educație pentru viață și carieră, prin Curriculum la Decizia Școlii, în toate instituțiile de învățământ preuniversitar, pentru clasele 0-12.

   Elevii din România pot urma gratuit 16 programe internaționale de tip “learning by doing” testate și implementate în 39 de țări din Europa și 123 de țări din toată lumea.

   Adaptate pentru fiecare nivel de studiu, programele JA îi ajută pe elevii din clasele 0-12 să-și dezvolte abilitățile de viață, folosind metodologia “learning by doing”. Astfel, elevii învață prin activități practice, precum jocuri, scenarii, jocuri de rol, dezbateri, studii de caz, lucru în echipă și chiar mici proiecte de afaceri. Elevii se familiarizează cu realitatea economică, experimentează diverse situații similare cu cele din viața reală, învață să ia decizii raționale și să se comporte responsabil față de oamenii din jurul lor și față de mediul înconjurător. Profesorii au la dispoziție pachete complete gratuit (training, webinarii, ghidul programelor, manuale și materiale didactice pentru elevi, acces la rețeaua internațională).

  Pentru a facilita trecerea către profesie, elevii beneficiază de sesiuni de webinarii și de mentorat ținute de profesioniști din mediul de afaceri. Mai mult, programele JA oferă elevilor oportunitatea de a participa la competiții naționale și internaționale, alături de colegi din programele similare din 39 de țări europene.

  ”Pentru noi, participarea la Compania anului 2015 a fost o experiență incredibilă, nu numai prin faptul că am învățat să facem business și să lucrăm în echipă, dar și pentru că am cunoscut oameni cu adevărat deosebiți, cărora nu le e frică să arate ce gândesc, care nu se tem de eșec – oameni de succes.”, a spus Vlad Dinu, participant în programul JA și reprezentant al echipei de la Colegiul Național I.L. Caragiale, București, finalistă la Berlin 2015.

  Programele JA sunt implementate în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, în 1.600 de școli publice din întreaga țară. Fiecare program JA cuprinde: training de orientare și modul, consultanță în implementare, pre- si post-teste, proiecte sau competiții, kituri gratuite de materiale ce cuprind ghidul profesorului, manualele elevilor și materiale auxiliare, platformă online. Kiturile didactice sunt oferite gratuit elevilor și profesorilor, având prioritate clasele care optează pentru forma de implementare Curriculum la Decizia Școlii (CDȘ).

  “Implementez programele JA de cinci ani și le consider utile și practice. Elevii sunt foarte interesați să descopere tainele economiei de piață și sunt foarte inventivi când vine vorba de a pune bazele unei mici afaceri. Implementez aceste programe la toate clasele V-VIII și consider că le va folosi mult în viitor.” –Iosif Dorin Crișan, Școala Gimnazială Băița, Hunedoara.

  Începând cu 15 februarie se deschide sesiunea de înscrieri în programele JA pentru anul școlar 2016-2017, în forma de implementare Curriculum la decizia școlii (CDȘ). Procesul de înscriere se derulează în perioada 15 februarie – 30 martie 2016.

   Pentru anul 2016-2017 locurile în programele JA sunt limitate și se ocupă în ordinea înscrierii. Informații despre procesul de înscriere sunt disponibile pe www.jaromania.org/profesori

Tags:

Comentează şi tu