Încep înscrierile la RIUF, cel mai mare eveniment educațional din România

17/09/2014 8:45

Print pagePDF pageEmail page

  targul_riuf

  Romanian International University Fair revine în toamnă în trei orașe: București (4-5 octombrie), Timișoara (7 octombrie) și Iași (9 octombrie). Organizat de către Grupul EDUCATIVA și aflat la cea de-a XV-a ediție, RIUF reprezintă cel mai mare eveniment educațional din România și Europa de Est. 

     Începând de pe data de 11 septembrie, tinerii se pot înscrie pentru ediția de toamnă a RIUF. Evenimentul se va desfășura în trei orașe ale țării, iar la ediția din București sunt așteptați reprezentanții a peste 50 de universități din întreaga lume. Mai mult decât atât, RIUF își propune să le ofere vizitatorilor oportunitatea de a explora o paletă cât mai largă de oferte din domeniul educațional. Astfel, printre expozanții de la această ediție se numără, alături de universități, și instituții culturale, școli de limbi străine sau asociații studențești.

    Pe parcursul târgului, vizitatorii vor putea să afle informații cu privire la care sunt programele de licență sau de masterat pe care le au la dispoziție în domeniile de interes pentru ei, date despre taxele de școlarizare și posibilitățile de finanțare, precum și să discute cu studenți și absolvenți români ai universităților internaționale. În plus, vizitatorii vor putea participa la workshopuri susținute de reprezentanții universităților.

   „Evenimentul și-a propus încă de la început să creeze contextul în care participanții să privească dincolo de cele mai simple răspunsuri. Participarea la târg le oferă oportunitatea de a pune întrebări, de a interacționa direct cu viitori colegi sau profesori de la universități din țară și din străinătate și de a își forma o imagine completă despre oferta educațională actuală. Prin spectrul larg de instituții educaționale prezente și prin consilierea gratuită oferită, RIUF poate reprezenta pentru un elev sau student punctul în care începe drumul său spre mai departe”, ne spune Alexandru Ghiță, președinte al Grupului EDUCATIVA și fondator RIUF.

   Înscrierea pentru eveniment se face pe site-ul târgului www.riuf.ro și oferă câteva avantaje pentru participanți: în funcție de domeniile de interes selectate, cei înscriși vor putea primi informații personalizate de la universități și vor rămâne la curent cu toate noutățile despre eveniment și despre studiile în străinătate. Mai mult, înscrierea online permite rezervarea unui loc la sesiunile de workshopuri organizate în cadrul târgului

Tags:

Comentează şi tu