Înscrierile în clasa 0 încep pe 16 februarie!

11/02/2015 13:09

Print pagePDF pageEmail page

   inscrieri-in-clasa-0

     Ministerul Educației a emis un ordin privind calendarul și metodologia înscrierii în clasele 0 și I pentru anul școlar 2015-2016.

   Astfel, pe 16 februarie toate școlile, grădinițele ;i inspectoratele trebuie să afișeze numărul de locuri,  precum și programul evaluării psihosomatice a elevilor.

   Între 18 și 26 februarie vor fi organizate Zilele porților deschise eveniment cu prilejul căruia părinții și copiii vor putea vizita viitoarele săli de clasă și discuta cu directorii și învățătorii.

  Între 17 februarie și 11 martie, se va organiza evaluarea psihosomatică a celor mici, iar rezultatele vor fi comunicate pe 12 martie.

   Între 23 februarie și 13 martie are loc completarea de către părinți a cererilor de înscriere la sediul unităților de învățământ sau online.

   Pe 16 martie are loc procesarea cererilor de către comisia națională de înscriere. Pe 20 martie se face repartizarea copiilor care au cerut înscrierea la o altă școală decât cea arondată.

  Pe 20 și 21 martie are loc afișarea listelor cu elevi înscriși, iar pe 23 martie începe cea de-a doua etapă de înscriere a elevilor care nu au participat la prima etapă.

   Între 23 februarie și 13 martie pot fi depuse cererile de înscriere în clasa I pentru copiii care nu au urmat clasa 0 în anul școlar 2014-2015.

Tags:

Comentează şi tu