Institutul Cultural Român pune la bătaie burse de peste 99.000 de lei

09/04/2013 23:34

Print pagePDF pageEmail page

ICR

Institutul Cultural Român acordă anul acesta burse în valoare totală de 99.165 de euro.

E vorba de opt domenii, printre care arhitectură și urbanism, cercetare, perfecționare academică, jurnalism și traduceri, arte plastice și vizuale.

Două dintre bursele care vor fi acordate de Institutul Cultural Român sunt introduse anul acesta.

Astfel, bursele „Ion Mincu” au fost inaugurate în 2013 pentru încurajarea absolvenților la nivel de doctorat în domeniile predilecte arhitectură, urbanism, conservarea patrimoniului cultural și istoric și pentru a-și perfecționa studiile, timp de două luni, în cadrul unor instituții de învățământ și cercetare prestigioase din Europa.

Bursele „Lucian Blaga” se adresează cercetătorilor români și constă în subvenția pentru petrecerea a trei luni în vederea documentării și cercetării științifice într-o instituție dintr-o altă țară relevantă pentru cercetările propuse.

Bursele „Nicolae Iorga” se acordă românilor care trăiesc în afara țării și constau în subvenția pentru petreceea a trei luni într-o instituție din România. Programul este dedicat exclusiv perfecționării academice, vizând studenți din anii terminali, masteranzi și/ sau doctoranzi, pentru pregătirea lucrărilor de licență/ masterat/ doctorat.

Bursele „Seton-Watson” se acordă cercetătorilor străini și constau în subvenționarea a trei luni de stagiu într-o instituție de profil din România, în vederea elaborării unei lucrări care dezbate subiecte de țin de diverse sfere ale societății românești.

Bursele „Europa” se adresează jurnaliștilor străini și sunt reprezentate din subvenționarea unui stagiu de documentare de o lună în România, pentru a realiza proiecte vizând țara noastră și cultura română, în scopul promovării acestora în afara granițelor. Acest program își propune promovarea fenomenului cultural românesc în presa străină.

În ceea ce privește bursele „Univers”, acestea sunt împărțite în două secțiuni – pentru traducători profesioniști și rezidențe pentru traducători în formare. Programul de burse pentru traducătorii profesioniști își propune formarea unei noi generații de traducători ai literaturii române într-un număr cât mai mare de limbi străine, precum și o colaborare mai strânsă cu traducătorii profesioniști existenți.

Tags:

Comentează şi tu