Invitație la concurs lansată din spațiu

06/01/2017 12:45

Print pagePDF pageEmail page

   Astronautul francez Thomas Pesquet, aflat la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS), a dat startul unui concurs literar inspirat din romanul ”Micul Prinț”, de Antoine de Saint-Exupéry.

   Acesta se adresează tinerilor cu vârste de până la 25 de ani.

   Ca să participi la concurs trebuie să redactezi un text scurt, de cel mult o pagină, care să descrie o prelungire a călătoriei întreprinse de personajul Micul Prinț pe o planetă fictivă, considerată a opta planetă din Sistemul Solar informează Le Figaro, preluat de News.ro.

   Textele trebuie să fie expediate până pe 28 februarie, iar cei cinci finaliști vor fi selectați de un juriu.

   Rezultatele vor fi anunțate pe 6 aprilie, de la bordul Stației Spațiale Internaționale.

   Formularul de înscriere îl găsești aici.

   ”Le Petit Prince” (”Micul Prinț”) este un roman al scriitorului francez Antoine de Saint-Exupéry, pasionat de aviație, care a apărut mai întâi în limbile engleză și franceză la editura Reynal & Hitchcock din New York, pe 6 aprilie 1943, și apoi în Franța, la editura Gallimard, în noiembrie 1946.

   Tradus în 270 de limbi, volumul ”Micul Prinț” a fost vândut în peste 145 de milioane de copii în lumea întreagă.

Tags:

Comentează şi tu