IT-iștii din România s-au impus la concursul „European IT & Software Excellence Awards”

09/04/2014 8:46

Print pagePDF pageEmail page

marele-premiu-la-un-prestigios-concurs-IT-european

    IT-iștii din România s-au impus la concursul „European IT & Software Excellence Awards”.

     Proiectul pentru Sistemul Informatic de Prescripție Electronică (SIPE) a câștigat, la Londra, marele premiu la categoria „Enterprise Solution of the Year”.

   Sistemul, dezvoltat de HP România și SIVECO, a primit aprecierea juriului pentru implementarea unui sistem de control pentru rețetele compensate și gratuite, pentru asistarea procesului de prescriere și pentru reducerea erorilor.

   Performanțele sistemului implementat de informaticienii români includ aproape 50 de milioane de rețete electronice prescrise într-un singur an; zilnic, peste 16.000 de utilizatori externi; 98% din profesioniștii domeniului medical conectați la sistemul online pus la dispoziție de CNAS și o bază de date de 4,5 Terabytes.

   European IT & Software Excellence Awards, una dintre cele mai cunoscute competiții europene, selectează și recompensează în fiecare an producătorii și distribuitorii de software cu performanțe de excepție în dezvoltarea și livrarea de produse informatice.

Tags:

Comentează şi tu