Junior Achievement și BRD pregătesc elevii de gimnaziu și liceu pentru o carieră de succes

18/03/2014 21:07

Print pagePDF pageEmail page

junior_achievement

   Junior Achievement și BRD pregătesc elevii de gimnaziu și liceu pentru o carieră de succes.

   Totul se întâmplă în cadrul proiectului de voluntariat Educația îți dă valoare

  Până pe 4 aprilie, elevi de gimnaziu și liceu din toată țara (in special din clasele VII-X) vor participa la activități educaționale interactive, susținute de consultanți voluntari BRD și vor fi pregătiți pentru a face față provocărilor reale legate de educație și carieră.

   Programul este derulat pentru al doilea an consecutiv și contribuie la prevenirea abandonului școlar la nivel național și la dezvoltarea competențelor profesionale ale elevilor.

  Ediția de anul acesta își propune să implice cel puțin 5.000 de elevi, care vor înțelege de ce este important să-și continue studiile și care este valoarea economică a educației pe termen lung. Astfel, consultanții voluntari le vor transmite elevilor ce înseamnă o meserie bine făcută ca atitudine în viața profesională și cum să abordeze educația proprie pentru a se pregăti pentru viitor.

   Echipa de elevi care va derula activitatea cu cel mai mare impact la nivel local, în cadrul competiției, va fi premiată la Gala Romanian Business Hall of Fame®, care se va derula pe 28 mai, la Ateneul Român din București.

Tags:

Comentează şi tu