Liceenii din capitală vizitează gratuit muzeele. 5 licee 5 muzee la ediție aniversară

22/02/2017 21:35

Print pagePDF pageEmail page

   Începe ediția aniversară cu numărul 10 a proiectului 5 licee 5 muzee, dedicat elevilor din București. Lansarea are loc vineri, 24 februarie 2017, ora 11:00, la Colegiul Național Ion Creangă. Evenimentul îi va aduce împreună pe toți participanții la această etapă – liceeni, profesori, muzee și organizatori.

   ECDL ROMANIA alături de partenerii săi, Primăria Municipiului București și Inspectoratul Școlar al Municipiului București, împreună cu cele cinci muzee care au dat curs invitației de a-și deschide porțile pentru liceeni, Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa, Muzeul de Artă Veche Apuseană Ing. Dumitru Furnică – Minovici, Muzeul Municipiului București, Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti și Muzeul Militar Național Regele Ferdinand I, vă invită să dăm startul oficial celei de a 10-a ediții 5 licee 5 muzee.

   Devenit tradiție pentru școlile din capitală, 5 licee 5 muzee este un proiect educațional pentru elevii de liceu, prin care se încurajează participarea tinerilor la manifestări culturale. Până în luna iunie, elevii din alte cinci licee vor beneficia de vizite gratuite la cinci muzee din București, fiind provocați și la un concurs online de cultură generală.

   La etapa aniversară de anul acesta a proiectului 5 licee 5 muzee, ce se va desfășura în perioada februarie – iunie 2017, vor fi implicați alți 250 de elevi din alte 5 licee din București: Școala Centrală, Liceul Teoretic Alexandru Ioan Cuza, Liceul Teoretic Dimitrie Bolintineanu, Colegiul Național Elena Cuza și Colegiul Național Ion Creangă, gazda evenimentului de lansare de vineri, săptămâna aceasta.

   Cele 5 muzee partenere pentru această ediție, care îi vor provoca pe liceeni la concursul online de cultură generală sunt: Muzeul de Artă Veche Apuseană Ing. Dumitru Furnică – Minovici, Muzeul Municipiului București, Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa, Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti și Muzeul Militar Național Regele Ferdinand I.

   În cadrul conferinței de deschidere a proiectului, se va lansa și un al doilea concurs pentru elevi. Tinerii sunt încurajați să realizeze o pagină cât mai activă pe site-ul web al unei rețele de socializare, astfel încât să reușească să promoveze activitățile educațional-culturale la care vor lua parte prin proiect în rândul cât mai multor colegi, profesori sau prieteni, trezindu-le și acestora apetitul pentru a merge la muzee.

   Debutul celei de a 10-a ediții 5 licee 5 muzee va avea loc alături de elevii și profesorii implicați în etapa actuală, precum și împreună cu reprezentanți ai celor 5 muzee partenere, care le vor aduce în atenție elevilor temele vizitelor ghidate de anul acesta. Evenimentul este organizat și susținut de ECDL ROMANIA cu sprijinul Inspectoratului Școlar al Municipiului București, Primăriei Municipiului București și celor 5 muzee implicate.

   5 licee 5 muzee și-a propus să declanșeze mai întâi în rândul tinerilor o epidemie socială de vizitare a muzeelor, sub forma unui concurs între 5 licee din capitală. Lansat în anul 2008, proiectul a avut un impact pozitiv atât în rândul elevilor cât și a profesorilor și astfel, organizatorii împreună cu partenerii au fost încurajați să continue. Acum, la startul celei de a 10-a ediții, peste 2 250 de liceeni, din 45 de școli bucureștene, deja s-au bucurat de oportunitățile oferite de proiect.

Tags:

Comentează şi tu