Licitația pentru noile manuale școlare a fost amânată

22/05/2014 9:53

Print pagePDF pageEmail page

manuale-scolare

    Licitația pentru noile manuale școlare a fost amânată cu 45 de zile. 

    După 29 mai, Ministerul Educației va trebui să afișeze din nou pe site documentația cu modificările făcute.

Pe de altă parte, editurile vor putea să-și depună ofertele abia la mijlocul lunii iulie, cel mai devreme, în loc de 6 iunie, data prevăzută în calendar.

    Practic, abia la mijlocul lunii septembrie se vor afla câștigătorii, ceea ce înseamnă că, în octombrie, manualele vor ajunge în tipografii iar pe pe băncile școlilor de Crăciun.

    Vă reamintim, în urmă cu două săptămâni, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a suspendat licitația de achiziție de manuale școlare tipărite și digitale pentru clasele I și a II-a.

     Cererile de suspendare a procedurii au fost făcute de către Federația Editorilor din România, SC Net Integration Technologies SRL și SC Grand Media Print SRL, potrivit HotNews.ro.

Tags:

Comentează şi tu