Luni elevii revin la școală. Încep emoțiile pentru evaluările naționale

04/05/2014 18:07

Print pagePDF pageEmail page

elevii-revin-la-scoala

    De luni, elevii revin la cursuri, după minivacanța de 1 Mai.  Aceasta a fost a treia din ultima perioadă, după cea de primăvară și cea de Paște.

    Elevii vor fi însă nevoiți să recupereze ziua de 2 mai. Asta în funcție de cum decid directorii unităților de învățământ. Mai exact, fie va fi recuperată câte o oră zilnic, până la finalul anului școlar, fie în zile de sâmbătă.

    Școlarii nu vor mai avea vacanță până la sfârșitul anului școlar. Semestrul al II-lea se va încheia pe 20 iunie, după nouă săptămâni de cursuri.

   Până atunci, luna mai vine cu evaluări pentru cei de clasa a IV-a. Urmează în iunie elevii de clasa a II-a și apoi cei de clasa a VI-a.

  Calendarul evaluărilor stabilit de Ministerul Educației este următorul:

   Pentru elevii de clasa a IV-a.

  • Pe 28 mai va avea loc proba la Limba română,
  • pe 29 mai  la Matematică
  • și pe 30 mai  la Limba maternă

   Evaluarea la clasa a II-a:

  • începe pe 2 iunie cu proba de Limba română (scris și citit),
  • continuă pe 3 iunie cu Limba maternă (scris și citit)
  • și se încheie pe 4 iunie cu proba de Matematică

   Elevii care termină clasa a VI-a:

  • pe 5 iunie vor fi evaluați la Limbă și comunicare
  • pe 6 iunie vor da test la Matematică și Științe ale naturii
Tags:

Comentează şi tu