Mai sunt 10 zile pentru înscrierea la Shakespeare School Essay Competition!

12/03/2013 22:48

Print pagePDF pageEmail page

Shakespeare-School-Essay Competition

Concursul național de creație în limba engleză Shakespeare School Essay Competition provoacă tinerii să își pună creativitatea la încercare într-un eseu în limba engleză.

Premiile oferite sunt foarte atractive: marii câștigători vor pleca în Marea Britanie, în școli de engleză de două săptămâni la colegii și universități de top, Harrow House International College și University College London.

Pe lângă multe premii oferite, concursul deschide noi perspective tinerilor și le dă încredere în ei. Câștigarea unor competiții, recunoașterea rezultatelor, sunt esențiale pentru adolescenți și tineri și pot schimba total perspectivele. “Cea mai frumoasă parte a acestui concurs este libertatea pe care ți-o oferă. Ai libertatea de a crede în tine, în ideile pe care le-ai așternut, în potențialul tău.”, mărturisește Gabriela Buturugă, finalistă a ediției din 2012.

Concursul este organizat de Asociația Shakespeare School pentru Educație, iar ambasadorul competiției este actrița Maia Morgenstern, care ne mărturisește: “Cred că toți tinerii ar trebui să participe. Este un exercițiu de creativitate care îi ajută indiferent de rezultat. Mai mult, îi motivează să învețe engleza cât mai bine. Pentru mine a contat enorm să pot juca în mai multe limbi. Altfel aș fi pierdut oportunități și proiecte extraordinare.”

Copii și tinerii cu vârsta între 11 și 20 de ani, pasionați de limba engleză și talentați la scris mai au timp până pe 24 martie să intre în concurs. Participarea este gratuită, iar eseul se încarcă direct pe pagina concursului, pe site-ul www.shakespeare-school.ro.

Tags:

Comentează şi tu