Marile spitale ar putea trece, din toamnă, în subordinea universităților de medicină

19/07/2013 12:22

Print pagePDF pageEmail page

spitale-in-subordinea-universitatilor

Marile spitale ar putea trece, din toamnă, în subordinea universităților de medicină anunță Evenimentul Zilei.

Inițiativa a venit de la Iași, unde rectorul UMF, Vasile Astărăstoae, a solicitat trecerea a cinci spitale în subordinea instituției. Astfel, rectorii le vor conduce și chiar îi vor putea demite pe directori.

Taxele studenților s-ar putea transforma în investiții în spital. Veniturile ar putea fi rotunjite și din atragerea de fonduri europene sau prin proiecte de cercetare.

De asemenea, rectorul și Senatul universității vor face planul de management și strategia de dezvoltare a spitalului, fără să mai fie nevoie de ordine de ministru.

Dintre unitățile medicale bucureștene, Spitalul Universitar e în cărți să fie luat sub aripa UMF „C.Davila”.

Și Facultatea de Medicină din Galați ar putea prelua unele spitale.

Tags:

Comentează şi tu