Media de trecere la Evaluarea Națională a ajuns o provocare pentru elevi

05/03/2014 15:38

Print pagePDF pageEmail page

rezultate-evaluare-nationala

   Media de trecere la Evaluarea Națională a ajuns o provocare pentru elevi. Cel puțin așa arată rezultatele examenelor din cadrul simulării naționale la clasa a VIII-a.

    Doar 30,4 la sută dintre elevi au reușit să obțină notă de trecere la matematică.

   Un procent mai bun s-a înregistrat la limba română, probă în urma căreia 66,95 la sută dintre școlari au reușit să obțină note peste cinci.

   Rezulatele sunt îngrjiorătoare, în condițiile în care subiectele au fost concepute pentru un nivel mediu.

   Pe județe, cele mai mari procente de note peste 5 s-au înregistrat în București 64,21%, în județul Brăila 60,42% dintre elevi au obținut medii peste 5 iar în județul Cluj 59,18%.

  Pe de altă parte, cele mai slabe rezultate s-au înregistrat în Călărași. Aici abia 34,18% dintre elevi au reușit să treacă de pragul notei 5,  în Caraș-Severin 36,28% iar în Dolj 37,95%.

Pentru a îmbunătăți notele elevilor, șefii de la Educație au venit deja cu un set de măsuri:

  • Inspectoratele școlare vor prezenta situația reală tuturor directorilor de școli și vor aduce la cunoștința acestora măsurile dispuse de MEN și, după caz, a celor adoptate la nivel local. De asemenea, inspectoratele vor monitoriza implementarea acestora.
  • La nivelul școlii, va fi analizată situația și se vor lua măsurile impuse de MEN, dar și alte măsuri suplimentare pentru pregătirea elevilor, acolo unde școala consideră necesar.
  • Părinții vor fi informați asupra situației elevilor, în cadrul ședințelor cu părinții. Tot atunci, li se vor prezenta soluțiile pe care școala le are în vedere pentru fiecare elev în parte.
  • Lucrările fiecărui elev vor fi analizate la nivelul clasei, pentru a se identifica punctele slabe și, în consecință, pentru a putea corecta neajunsurile înregistrate.
  • Se vor efectua ore de pregătire pentru examinarea națională din vară.
Tags:

Comentează şi tu