METROPOLITAN Life și Junior Achievement lansează un program de educație financiară pentru elevi

15/04/2015 14:24

Print pagePDF pageEmail page

 Sly boy at the table with money

   Peste 2.000 de elevi din clasele primare vor dobandi cunostinte financiare in cadrul noului program educational „Schimbam vieti” dezvoltat de Junior Achievement (JA) Romania si METROPOLITAN Life, parte a grupului MetLife.

   Obiectivul principal al programului, derulat cu sprijinul MetLife Foundation, este acela de a fundamenta de la varste fragede cunostinte financiare care pot sprijini romanii sa ia decizii informate pe viitor, pentru o viata mai buna, se arata in comunicatul transmis de asigurator.

   Alaturi de invatatori si de voluntarii METROPOLITAN Life, mai bine de 2.000 de elevi din 60 de scoli din Bucuresti, Brasov, Constanta, Craiova, Galati, Iasi, Oradea, Pitesti, Ploiesti si Timisoara au oportunitatea ca in perioada aprilie-mai sa isi insuseasca principii financiare de baza pentru intelegerea activitatii economice. Programul „Schimbam vieti” incurajeaza elevii sa-si foloseasca imaginatia si sa caute solutii pentru diverse situatii din viata de zi cu zi.

   „Incepem sa conturam planuri de viitor inca din perioada copilariei. De aceea, este important sa le insuflam copiilor nostri directia corecta pentru a deveni independenti financiar si sa-i sprijinim, prin educatie, sa se dezvolte continuu. METROPOLITAN Life sustine programul ‘Schimbam Vieti’ in Romania, cu sprijinul a peste 60 de colegi voluntari alaturi de care ne vom implica in desfasurarea lectiilor, oferindu-le elevilor cunostinte financiare care sa ii ajute in deciziile viitoare”, a declarat Emilia BUNEA, CEO METROPOLITAN Life.

  Educatia financiara trebuie sa inceapa la o varsta frageda

   Programul „Schimbam vieti” este introdus in contextul rezultatelor unui studiu realizat de Wharton University of Pennsylvania in 2015, care releva faptul ca romanii dispun de cunostinte financiare reduse, prin comparatie cu alte state analizate. Cercetarea a identificat, de asemenea, ca scolile reprezinta un mediu propice pentru a transfera educatie financiara.

   In cadrul programului „Schimbam Vieti”, elevii si profesorii vor avea la dispozitie urmatoarele materiale:

  • Jurnalul Junior cu activitati pentru elevi;
  • Ghidul invatatorului si al voluntarului cu indicatii pentru desfasurarea activitatilor in clasa;
  • Cartea „Prieteni minunati”, tradusa si editata, oferita fiecarui elev pentru lectura in clasa sau acasa, alaturi de parinti;
  • Caietul de activitati „Snoopy si prietenii sai” pentru lucru in clasa sau acasa.

   Programul „Schimbam vieti” a fost lansat la nivel mondial in 2014 si a fost implementat in Grecia, Turcia, Polonia, Spania, Portugalia, Bulgaria, Cehia, Cipru, Egipt, Irlanda, Liban si Rusia. In 2015, programul a fost lansat si in Romania si urmeaza sa fie implementat in alte 11 tari din cadrul grupului MetLife din Europa, Orientul Mijlociu si Africa.

   METROPOLITAN Life este parte a grupului MetLife. In Romania, Metropolitan Life isi desfasoara activitatea de peste 16 ani, oferind asigurari de viata si pensii private obligatorii la peste 2 milioane de clienti.

   Junior Achievement Romania este o organizatie non-profit, avand ca misiune dezvoltarea in Romania a programelor internationale JA de educatie economica, antreprenoriala si financiara, de etica si responsabilitate sociala, de sanatate si viata activa. Din anul 2008, JA deruleaza la nivel national programe de educatie financiara sustinute de companii private.

Tags:

Comentează şi tu