Ministerul Educației a alocat peste un milion de lei pentru retipărirea vechilor manuale școlare la clasa I

08/10/2014 9:40

Print pagePDF pageEmail page

manuale-scolare

   Ministerul Educației a alocat peste un milion de lei pentru retipărirea vechilor Abecedare și manuale de Matematică de la clasa I, scriu jurnaliștii de la Adevărul.

   Reprezentanții principalei edituri care le retipărește spun că, în cel mult 10 zile, elevii vor avea manuale.

   Este vorba de Abecedarele de la editura Aramis, aprobate în 2004 și Abecedarul de la editura Ana, aprobat în același an. De asemenea, pentru matematică, învățătorii au de ales tot din manualele care au apărut acum 10 ani de la editurile Aramis, Sigma, Euristica, Petrion și Crepuscul.

   Media prețului unui manual Aramis achiziționat de minister este de 2,20 lei, în timp ce un Abecedar poate fi cumpărat cu 19 lei dintr-o librărie.

   După ce a fost amenințat de premierul Victor Ponta cu demisia dacă nu rezolvă problema lipsei manualelor, ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie, a decis, pe 18 septembrie, să extindă perioada de utilizare a manualelor vechi pentru clasa I și clasa a II-a, până la finalizarea licitației privind manualele digitale.

   Inspectoratele școlare județene au primit ordin ca, în regim de urgență, să completeze stocurile de manuale școlare pentru clasa I.

   Potrivit oficialilor ministerului, pentru clasa a II-a se vor folosi vechile manuale, existente deja în școli.

Tags:

Comentează şi tu