Ministrul Educației a semnat ordinul privind durata temelor pentru elevi

07/12/2016 15:44

Print pagePDF pageEmail page

Foto: KQED

   Ministrul Educației a semnat ordinul privind durata temelor pentru elevi, însă nu a fost postat încă pe site-ul ministerului.

   Decizia a fost parafată chiar înainte de mica vacanță de 1 decembrie.

   „Am primit foarte multe mesaje, unele dintre ele de susținere, de încurajare, alte persoane socotind că nu a fost decât o intenție a noastră de a ajunge la acest ordin, o intenție care nu a fost finalizată, tocmai pentru că au fost și voci critice care s-au ridicat împotriva acestui gen de reglementare, au apărut articole, pe bloguri, pe Facebook, tot felul de intervenții. Ei bine, părinții ne-au scris oarecum îngrijorați, crezând că am renunțat la această idee și că, de fapt, am vrut să testez cum stau lucrurile și că am spus ceva care nu corespunde realității. Nu, ordinul există și ordinul a fost semnat și urmează să fie și postat pe site-ul ministerului, a declarat Ministrul Educației, Mircea Dumitru la RFI România.

   De asemenea, Mircea Dumitru a punctat că ordinul nu are caracter punitiv, adică nu vor exista sancțiuni pentru cei care nu îl pun în practică.

   La finalul lunii noiembrie, Mircea Dumitru preciza că pentru învățământul primar, timpul pe care trebuie să îl petreacă un elev făcând teme nu trebuie să depășească o oră, iar la gimnaziu, două ore.

Tags:

Comentează şi tu