Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, anunț pentru profesori despre salarii

30/08/2015 21:36

Print pagePDF pageEmail page

sorin_cimpeanu

   Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, a vorbit la Antena 3, despre creșterea salariilor pentru profesori.

   Sorin Câmpeanu a declarat, la Antena 3, că „Fiecare sector are propria importanță și nu aș face o ierarhizare între sectoare, n-aș spune că este mai importantă sănătatea decât educația sau că nu este important sectorul administrației sau poliția. Deci fiecare are un rol bine definit în societate. În același timp, a fost asumat că educația și sănătatea sunt prioritare, inclusiv din perspectiva creșterilor financiare și sunt convins că vom avea, în educație și în sănătate, aceleași creșteri salariale”

   „O etapizare a creșterii salariilor este absolut normală și necesară. Ea a fost agreată și în cadrul acordului și la nivelul legii salarizării, este o creștere progresivă în funcție de disponibilitatea și evoluția economiei pe parcursul unei perioade de timp. Avem mai multe scenarii și vom alege acele variante care pot  fi puse în aplicare după ce vom vedea evoluția proiectului salarizării în sistemul bugetar și Codul Fiscal aprobat și forma acestui cod”, a mai spus ministrul Educației. Întrebat dacă profesorii vor putea avea salarii mai mari chiar din acest an, Sorin Câmpeanu a răspuns: „Este una din variantele pe care le luăm în calcul”.

   Profesorii s-au revoltat și amenință cu greva generală după ce medicii au primit 25% în plus la salarii.

Tags:

Comentează şi tu