Ministrul Educației vrea ca demnitarii să nu se înscrie la doctorat pe timpul mandatului

11/01/2016 18:03

Print pagePDF pageEmail page

   Ministrul Educației a anunțat că în săptămânile care urmează va fi modificat cadrul legislativ în baza căruia sunt verificate acuzațiile de plagiat în lucrările de doctorat.

adrian-curaj

   Astfel, noile reglementări vor include și recomandarea ca demnitarii să nu se înscrie la doctorat în perioada în care se află în funcții publice, fiecare sesizare urmând să fie analizată indiferent de poziția persoanei acuzate de plagiat.

   „Sunt foarte bucuros, comisia și-a încheiat ieri activitatea. Are un raport foarte bun, excelent. Iar pe parcursul săptămânii care începe voi anunța toate transformările propuse, iar cadrul legislativ va fi setat în următoarele săptămâni. Cred că în cadrul instituțional și normativ stabilit vor fi tratate toate situațiile, independent de poziția celor care au doctorat și vor fi făcute inclusiv recomandări ca demnitarii, pe perioada cât sunt demnitari, să se abțină să își susțină doctorat sau să se înscrie la doctorat”, a declarat, la Digi 24, ministrul Educației.

   Reponsabilitatea analizării tuturor situațiilor va cădea pe umerii universităților și ai Academiei Române. Ministrul a anunțat, de asemenea, că „a introdus în contractul instituțional de finanțare a universităților din România obligativitatea ca, până la sfârșitul semestrului I, să își evalueze școlile doctorale, să facă prezentarea raportului în Senat, iar raportul să fie apoi făcut public”.

   Adrian Curaj s-a declarat încrezător în măsurile care au fost discutate și a asigurat că va reuși să genereze „un mecanism care va duce la transformări majore și la stabilirea încrederii în sistemul de doctorat din România”, un segment al educației extrem de vulnerabil, după acuzațiile de plagiat aduse multor demnitari români, inclusiv fostului premier Victor Ponta.

Tags:

Comentează şi tu