Muzeul Literaturii Române pregătește surprize pentru săptămâna „Școala altfel”

13/03/2014 23:35

Print pagePDF pageEmail page

muzee-si-case-memoriale

   Muzeul Literaturii Române Iași pregătește surprize pentru săptămâna „Școala altfel”.

   La muzeul „Ion Creangă” se va putea vizita expoziția Copilăria părinților noștri, expoziție-experiment realizată de liceeni ieșeni. Expoziția este alcătuită din obiecte din perioada comunistă, adunate de către elevi și organizate pe temele familie, școală și societate.

  Vizitatorii se vor putea bucura și de expoziția temporară Chic. Aceasta recreează atmosfera secolului al XIX-lea prin bijuterii, articole de îmbrăcăminte, accesorii și fotografii cu doamne celebre ale epocii și stilurile personale ale acestora.

   În săptămâna „Școala altfel”, muzeele aflate în componența MLR Iași vor fi deschise vizitatorilor și în ziua de luni. Lista muzeelor care vor putea fi vizitate de luni până duminică, în intervalul orar 10-17, este următoarea:

1. Muzeul „Ion Creangă” (Bojdeuca din Țicău)
2. Muzeul „Sf. Ierarh Dosoftei Mitropolitul”
3. Muzeul „Mihai Codreanu”
4. Muzeul „Vasile Pogor”
5. Muzeul „Otilia Cazimir”
6. Colecția „Istoria teatrului românesc” (la etajul Muzeului „Mihai Eminescu”)
7. Muzeul „Mihail Sadoveanu”
8. Muzeul „G. Topîrceanu”
9. Muzeul „Mihai Eminescu”
10. Muzeul „Vasile Alecsandri”, comuna Mircești
11. Muzeul „Constantin Negruzzi”, sat Hermeziu, comuna Trifești

   Prețul de intrare la muzee, cât și pentru vizitarea expozițiilor temporare, este de 1 leu pentru elevi.

Tags:

Comentează şi tu