Noul regulament școlar va permite elevilor să aducă tablete la clasă

17/09/2013 23:48

Print pagePDF pageEmail page

tablete-la-clasa

Noul regulament școlar va permite elevilor să aducă tablete la clasă.

Anunțul a fost făcut chiar de Ministrul Educației, Remus Pricopie.

Acesta a menționat și „ordinea corectă” a etapelor de digitalizare. Primul pas este reprezentat de conectarea la internet a școlilor. Urmează dezvoltarea unor programe de „software educațional”, respectiv manualele digitale, iar apoi, de pregătirea necesară care trebuie asigurată cadrelor didactice.

Potrivit lui Remus Pricopie, suma necesară pentru investiții în echipamente este estimată la peste o sută de milioane de euro.

Pe de altă parte, Ministrul Educației a inaugurat ieri la Liceul „Nicolae Kretzulescu” din București, prima clasă digitală din țară (Smart Classroom).

Laboratorul de informatică de aici a fost recondiționat complet și dotat cu mobilier și echipamente performante. Mai exact,  cu 31 de tablete Galaxy Note și tot atâtea tastaturi, 21 de laptopuri, un Smart TV și un eBoard 65.

În baza parteneriatului încheiat între minister și compania Samsung Electronics România, vor mai fi amenajate săli de clasă de tip „smart” în licee din Timișoara și Iași.

Tags:

Comentează şi tu