Numele României se face auzit la New York

08/04/2013 22:58

Print pagePDF pageEmail page

Laura-Buruiana-CD

Numele României se face auzit la New York.  Le-o datorăm artiștilor Laura Buruiană și Matei Varga.  

Cei doi au fost premiați pentru cea mai bună înregistrare de muzică clasică din 2013.

Distincția a fost acordată de fundația  The Violoncello Foundation New York” pentru CD-ul cu sonatele de Brahms pentru pian și violoncel lansat la casa de discuri germană Coviello Classics.

Laura Buruiană s-a afirmat ca artist de talie internațională la vârsta de 23 de ani, când a câștigat concursul „Young Concert Artists” de la New York, SUA. Violoncelista româncă a fost invitată să concerteze la Kennedy Center Washington, Kaufmann Hall New York, Gardner Museum Boston, Ohio, Pittsburgh sau la Castelul Fontainbleau.

Stabilit la New York, Matei Varga este recunoscut în prezent drept unul dintre cei mai importanți tineri pianiști originari din România. A susținut concerte în săli importante din întreaga lume. Printre acestea se numără Carnegie Hall (New York), Auditorium du Louvre si Salle Gaveau (Paris), Royal Dramatic Theater (Stockholm) sau Casals Hall (Tokyo).

Tags:

Comentează şi tu