Olimpicii României câștigă tot! Top 10 domenii în care țara noastră a dominat mapamondul în acest an.

20/12/2013 13:39

Print pagePDF pageEmail page

    Se iau la întrecere cu sute de colegi din toată lumea și se întorc acasă cu medalii. Și anul acesta, olimpicii noștri s-au clasat printre primii, cu performanțele lor internaționale.

    Fie că vorbim de matematică, fizică, științe sau chimie, nu a existat lot al României, care să nu fie medaliat cu aur, argint și bronz. Iată, pe scurt, o listă a câtorva dintre cele mai importante medalii obținute de elevii români.

 1.   Matematică

olimpiada-internationala-de-matematica

   România a cucerit trei medalii de argint și trei de bronz la cea de-a 54-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Matematică. Ediția din acest an a reunit 547 de participanți din 103 țări.

   Elevii români au făcut legea și la Balcaniada de Matematică din Turcia. Lotul olimpic de juniori al României a cucerit două medalii de aur și patru de argint. În clasamentul neoficial pe națiuni, țara noastră a ocupat prima poziție. Lotul olimpic a dominat Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Seniori. Elevii români au câștigat patru medalii de aur și două medalii de argint.

 2.    Informatică

olimpiada-internationla-de-informatica

   România a înregistrat rezultate de excepție și la Olimpiada Internațională de Informatică care a avut loc în Australia. Elevii români au obținut două medalii de aur, una de argint și una de bronz. În urma rezultatului, România s-a clasat pe locul 5 pe națiuni, după China, Rusia, Coreea de Sud și SUA.

   Olimpiada de Informatică a Europei Centrale a fost de bun augur pentru liceenii români care s-au aflat printre participanți. Adolescenții români s-au întors acasă cu o medalie de aur, o medalie de argint și două medalii de bronz,

   Elevii români au obținut nouă medalii la competițiile regionale de informatică. E vorba de Olimpiada Balcanică pentru juniori și Turneul internațional Shumen. Astfel, lotul României s-a întors acasă cu două medalii de aur, 6 de argint și una de bronz. La Olimpiada Balcanică de Informatică seniori am bifat o medalie de aur și trei de argint.

 3.   Fizică

olimpiada-internationala-de-fizica

   Olimpicii români ne-au adus pe primul loc în Europa la Olimpiada Internațională de Fizică. Și asta după ce elevii români au obținut cinci medalii la a 44-a ediție a competiției. Mai exact, două medalii de aur și trei medalii de argint.

4.   Chimie

olimpiada-internationala-de-chimie

   Și la Olimpiada Internațională de Chimie am stat bine în clasament. Elevii români au obținut trei medalii de argint și una de bronz. La Olimpiada Internațională de Chimie „D. Mendeleev”, lotul olimpic de chimie al României a obținut o medalie de aur, două medalii de argint și trei de bronz.

5.   Astronomie și Astrofizică

olimpiada-internationala-de-astronomie-si-astrofizica

   Lotul olimpic de Astronomie al României a obținut cele mai bune rezultate din istoria participărilor la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică. Mai exact, două medalii de aur, două medalii de argint și trei medalii de bronz. Ediția de anul viitor a acestei olimpiade va fi găzduită de România, la Suceava.

6.   Geografie

olimpiada-internationala-de-geografie

   România este prima țară din lume la Olimpiada Internațională de Geografie. Asta după ce elevii români au câștigat trei medalii de aur și una de argint la ediția de anul acesta a competiției. În 2012, România s-a clasat pe locul doi.

7.   Științe

olimpiada-de-stiinte-a-uniunii-europene

    Elevii români ne-au făcut cinste la Olimpiada Internațională de Științe pentru juniori. România a obținut trei medalii de argint și trei de bronz. Practic, toți cei șase componenți ai lotului au reușit performanța de a intra în posesia unei distincții.

    De la Olimpiada Internațională de Științe ale Pământului din India, elevii s-au întors cu o medalie de aur și trei de argint. Iar cei cei care au participat la cea de-a XI-a ediție a Olimpiadei de Științe a Uniunii Europene au obținut o medalie de aur și o medalie de argint.

 8.   Biologie

olimpiada-internationala-de-biologie

   Participanții la a XXIV-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Biologie, au reeditat performanța de anul trecut, obținând trei medalii de bronz. Olimpiada Internațională de Biologie din acest an a reunit 240 de concurenți din 60 de țări.

9.   Olimpiada pluridisciplinară

olimpiada-internationala-pluridisciplinara

   Olimpicii români au reușit o nouă performanță la a 19-a ediție a Olimpiadei Internaționale Pluridisciplinare Tuymaada. Aceștia au câștigat 13 medalii, dintre care 9 de aur la informatică, matematică, fizică și chimie. Este cel mai bun rezultat din ultimii ani.

10.   Lingvistică

olimpiada-internationala-de-lingvistica

    România a obținut locul 3 în proba pe echipe și două mențiuni individuale la Olimpiada Internațională de lingvistică care a avut loc la Manchester.

    În anul școlar 2012 – 2013, la olimpiadele și concursurile școlare internaționale, elevii români au obținut 53 de medalii de aur și premii I, 65 de medalii de argint și premii II, 48 de medalii de bronz și premii III și 35 de mențiuni.

Tags:

Comentează şi tu