Pregătirea pentru situații de urgență ar putea fi inclusă în programa școlară

25/07/2013 5:42

Print pagePDF pageEmail page

pregatirea-pentru-situatii-de-urgenta

Foto: jurnalul.ro

Pregătirea pentru situații de urgență ar putea fi inclusă în programa școlară. 

Propunerea vine din partea Inspectoratul pentru Situații de Urgență București. Scopul este ca  elevii să știe cum să prevină sau să acorde primul ajutor în cazuri limită, cum ar fi cutremurul, incendiile sau inundațiile.

Pe lângă elevi, vor fi pregătite și cadrele didactice astfel încât pregătirea pentru situații de urgență să intre în programa școlară cât mai curând, a spus Stelian Duduș, șeful ISU București.

Pe de altă parte, Inspectorul general școlar al Capitalei, profesorul Constantin Trăistaru, spune că este foarte important să știi să reacționezi în situații limită, fără să intri în panică.

Trăistaru a precizat că pentru elevi este foarte importantă organizarea simulărilor complexe și din toamnă acestea vor demara în Sectorul 2.

Tags:

Comentează şi tu