Profesorii care supraveghează evaluările naționale și BAC-ul vor primi indemnizații mai mari

25/04/2014 7:09

Print pagePDF pageEmail page

indemnizatii-profesori-bacalaureat

    Profesorii care supraveghează evaluările naționale și BAC-ul vor primi indemnizații mai mari.

    Promisiunea vine din partea Ministrului Educației, Remus Pricopie.

   Astfel, cadrele didactice vor avea parte de o indemnizație cu 10 la sută mai mare decât în 2013. Ministrul a precizat că și anul trecut a fost majorată această indemnizație, tot cu 10 la sută, pentru că ea nu mai crescuse de mai mulți ani.

    Pentru cadrele didactice care au participat la simulări sau care vor participa la evaluările de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a nu vor fi alocate de la bugetul de stat sume sumplimentare.

    Pe de altă parte, din anul școlar viitor, eforturile profesorilor implicați în organizarea evaluărilor naționale și a bacalaureatului vor fi acoperite din fonduri europene.

   În următoarele săptămâni vor fi redactate o serie de proiecte pe fonduri structurale pentru a plăti profesorii care supraveghează evaluările naționale, precum și simulările examenelor naționale.

   Vă reamintim, Evaluările naționale pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a au fost amânate cu aproape o lună. Astfel, în loc să fie evaluați începând cu 6 mai, elevii vor fi supuși testărilor începând cu 28 mai.

Tags:

Comentează şi tu