Proiect pentru viitorul Clujului: patru companii importante se unesc pentru programul „Descoperă-ți pasiunea în IT”

01/03/2016 10:57

Print pagePDF pageEmail page

descopera-ti-pasiunea-in-it

   Patru companii clujene de IT fac front comun cu mediul pre-universitar și universitar pentru a susține implementarea unui proiect de mentorat și educație practică în IT, având ca beneficiari 100 de elevi de liceu. AROBS, NetMatch și EBS România se alătură programului “Descoperă-ți pasiunea în IT”, inițiat de Fortech cu 3 ani în urmă, care, de anul acesta, a fost extins în patru licee clujene: Liceul Teoretic “Avram Iancu”, Colegiul Național “Emil Racoviță”, Liceul de Informatică “Tiberiu Popoviciu” și Liceul Teoretic “Nicolae Bălcescu”.

    Dezvoltat cu scopul de a le oferi elevilor posibilitatea de a explora domeniul tehnologiei, prin interacțiune directă cu responsabilități reale și mediul de muncă dintr-o companie, programul este construit pe două componente esențiale: una practică și una de mentorat. Acestea vor fi sprijinite de cursuri axate pe concepte și limbaje de programare, precum și sesiuni de soft skills. Noutatea acestei ediții constă în introducerea unui modul intensiv de antreprenoriat. Practic, în decursul a 7 luni, elevii vor dezvolta proiecte de echipă, în care vor rezolva sarcini de lucru reale, sub îndrumarea unor programatori profesioniști cu rol de mentori. Programul se va desfășura în perioada martie-septembrie 2016, prin aportul fiecărei părți implicate și se va încheia în septembrie cu un concurs al aplicatiilor realizate.

   Lansarea celei de-a 3-a ediții coincide cu nominalizarea inițiativei în top 3 la categoria “Programul de cooperare academică al anului” în cadrul Galei Asociației Patronale a Industriei de Software și Servicii (ANIS) Romania

   “Programul ”Descoperă-ți pasiunea în IT” este proiectul de referință al Asociației FOR IT, rezultat prin efortul conjugat al mediului școlar, universitar și privat. Suntem fericiți că am reușit să conturăm un program orientat pe termen lung, ușor de replicat și cu efecte benefice la nivelul comunității”, a  declarat Liliana Cazacu, Manager Program, Asociația FOR IT.

   “Ne bucurăm că o inițiativă precum «Descoperă-ți pasiunea în IT» beneficiază de încrederea și angajamentul partenerilor din comunitatea locală. Edițiile pilot ne-au oferit posibilitatea de a înțelege mai îndeaproape nevoile mediului școlar, acestea reprezentând baza pe care s-a consolidat arhitectura programului. Rezultatele obținute până acum confirmă relevanța unui astfel de proiect. Totodată, edițiile precedente ne-au arătat că valoarea programului derivă din aportul fiecărei părți implicate: mediul școlar, mediul universitar, companii private. Din acest moment, numai împreună cu partenerii noștri, vom putea optimiza și duce programul la următorul nivel, oferindu-le mai multor tineri șansa unui viitor potrivit”, a declarat Călin Văduva, CEO Fortech. 

   “Descoperă-ți pasiunea în IT” este primul parteneriat pentru educație de acest fel, într-un context local în care prevalează tendința pentru acțiuni individuale.

   “Este primul proiect în care patru companii de IT, membre ARIES Transilvaia, se aliază și investesc în educația practică a 100 de copii, care, sperăm noi, vor da tonul în inovație peste câțiva ani. Obiectivul nostru este să îi punem la curent cu realitățile din industrie și să le dezvoltăm o gândire antreprenorială, astfel încât să fie capabili să dezvolte o idee cap-coadă, trecând-o prin toate filtrele necesare până să o aducă la stadiul de produs gata de lansarea pe piață. Când sunt mai mulți parteneri implicați, e mult mai ușor să duci un astfel de proiect pentru comunitate”, a spus Voicu Oprean, CEO al AROBS Transilvania Software.

   „Principalii beneficiari ai programului “Descoperă-ți pasiunea în IT” sunt liceenii care vor avea astfel posibilitatea de a experimenta în mod direct lucrul în echipă și atmosfera dintr-o companie de IT. Realitatea de business ne arată că un proiect software este mult mai mult decât rezolvarea unui algoritm, oricât de complicat ar fi acesta. O înțelegere mai bună a domeniului si contactul direct cu mentori experimentați poate contribui semnificativ la dezvoltarea elevilor și îi va ajuta în orientarea lor profesională. Prin implicarea NetMatch în acest program dorim să contribuim și noi, împărtășind din propria experiență, la sprijinirea educației în IT. Considerăm că implicarea activa a cât mai multor companii în sprijinirea procesului educațional are un efect benefic, crescând calitatea viitorilor absolvenți”, a completat Cristian Mates, COO NetMatch.

   “EBS s-a alăturat acestei acțiuni „Descoperă-ți pasiunea în IT” întrucât credem cu tărie în necesitatea implicării firmei noastre în pregătirea și instruirea generațiilor tinere în tehnologia informației. ‎Sprijinim de 15 ani programe de internship și academii tehnice în cadrul firmei pentru tinerii informaticieni. IT-ul este și va fi o industrie de viitor și avem nevoie de colegi pasionați de IT care să ne sprijine în dezvoltarea IT-ului în Cluj“, a declarat Diana Stănese, Senior Vice President, Head of HR, Marketing & Business Support Functions EBS Romania S.A

   Viziunea Asociației FOR IT este de a le oferi elevilor expunere la culturi organizaționale și proiecte software cât mai variate. Astfel, apelul de alăturare rămâne deschis și pentru alte companii care cred că educația timpurie în IT este o direcție esențială pentru a susține creșterea relevanței educației în școlile noastre și unul dintre pilonii dezvoltării orașului.

Tags:

Comentează şi tu