Recensământ pentru clasa zero. Părinții vor decide unde își înscriu copiii

27/02/2013 11:38

Print pagePDF pageEmail page

clasa_pregatitoare

Recensământul copiilor care ar putea intra anul acesta în clasa pregătitoare începe vineri.

Primele înscrieri au loc în luna aprilie, însă, până atunci, învățătorii și educatorii trebuie să-i caute pe părinți și să-i întrebe unde vor să-și ducă odraslele: la școală sau la grădiniță

Fiecare unitate de învățământ va stabili cum va acționa pentru a afla câți copii de șase și șapte ani sunt în zonă. Unii vor bate din ușă în ușă, iar alții vor lipi afișe la intrările în blocuri.

Părinții mai au la dispoziție o lună pentru a-și exprima opțiunea. Se estimează că în această toamnă se vor înscrie în clasa pregătitoare peste 200.000 de copii.

Clasa zero rămâne în învățământul primar obligatoriu, iar orele vor fi predate de către învățătoare. În funcție de spațiul disponibil, se vor ocupa, mai întâi, sălile de curs din școli, apoi cele din grădinițe.

Într-un sondaj efectuat în perioada 20 octombrie – 20 decembrie 2012, 75 la sută dintre părinți au răspuns că își vor copiii în clasa zero la școală. 63 la sută dintre cei chestionați au spus că nu sunt de acord ca cei mici să primească note sau calificative.

Tags:

Comentează şi tu