Sute de locuri bugetate și mii de locuri cu taxă au rămas neocupate în universități

12/08/2013 8:33

Print pagePDF pageEmail page

universitati

După prima etapă de înscriere, universitățile au rămas cu sute de locuri libere la buget și de ordinul miilor din cele cu taxă.

La Universitatea Politehnică din Capitală au rămas libere aproape 800 de locuri, dintre care peste 300 la buget și mai mult de 400 la taxă.  Cea de-a doua sesiune din toamnă își va menține admiterea pe bază de examen, așa cum a fost în prima etapă la majoritatea facultăților de aici.

În schimb, Academia de Studii Economice a decis să nu mai organizeze examen și să îi primească pe studenți doar pe baza dosarului.

La Universitatea București au rămas, după prima sesiune, aproximativ 300 de locuri libere bugetate și tot atâtea cu taxă. Sesiunile din toamnă vor respecta însă aceeași metodă de admitere ca în prima sesiune.

În Cluj-Napoca, la Universitatea Babeș-Bolyai, au rămas libere peste 700 locuri bugetate. Iar la Universitatea din Craiova au rămas neocupate 215 la buget și aproape 1.400 la taxă.

Ministrul delegat pentru învățământ superior, Mihnea Costoiu, vrea ca, de anul viitor, universitățile să primească banii în funcție de numărul absolvenților care reușesc să se angajeze în domeniul studiat. E vorba de facultăți care pregătesc absolvenți specializați în domenii precum nanomateriale sau energetica cosmosului, domenii în care angajarea nu este imediată.

Tags:

Comentează şi tu