Târgul Internațional de Carte de la Ierusalim

30/01/2013 10:03

Print pagePDF pageEmail page

targ_de_carte_ierusalim

În perioada 10 – 15 februarie 2013, la International Convention Center / Binyanei Ha’uma va avea loc cea de-a 26-a ediție a Târgului Internațional de Carte de la Ierusalim. 

Standul României va fi organizat de Ministerul Culturii  în parteneriat cu Institutul Cultural Român din Tel Aviv și cu sprijinul Ambasadei României în Statul Israel.

Invitații la ediția din 2013 a Târgului Internațional de Carte de la Ierusalim sunt: scriitorii Varujan Vosganian, Vasile Ernu, Lucian Dan Teodorovici, Bogdan-Alexandru Stănescu, alături de autoarea israeliană de origine română Madeleine Davidsohn.

Desfășurat pentru prima oară în 1963, Târgul Internațional de Carte de la Ierusalim are loc o dată la doi ani și atrage zeci de mii de vizitatori.

În acest an și-au anunțat participarea aproximativ 600 de editori și scriitori din peste 30 de țări.

Punctul culminant al târgului este acordarea Premiului Ierusalim, decernat în decursul anilor unor scriitori precum: Jorge Louis Borges, Eugene Ionesco, Milan Kundera, Ernesto Sabato, Mario Vargas Llosa, Jorge Semprun, Arthur Miller sau Haruki Murakami. La ediția din 2013 a târgului, care celebrează 50 de ani de la înființare, Premiul Ierusalim îi va fi acordat scriitorului spaniol Antonio Muñoz Molina.

Tags:

Comentează şi tu